Veşti bune de la copiii minunaţi ai Galaţiului, pe care "Viaţa liberă" îi promovează şi îi sprijină, astfel încât să îşi întindă aripile cât mai mult
Aşa cum am aflat de la profesorii implicaţi, Daniela Irimia, Roxana Gavrilă și Mihaela Sofronea, cursanții Centrului SmartyKids Galați Central au avut parte de două zile pline de emoții, de reușite și de autodepășiri. După două luni de antrenamente intense, isteţii au participat la Olimpiada Națională de Aritmetică Mentală SmartyKids din București. La această competiţie, au avut de rezolvat 360 de exerciții, în 18 minute, în trei etape de calcul. Este poate una dintre cele mai grele competiții de aritmetică mentală, unde doar 30 la sută dintre participanți urcă pe podium.
Cu peste 660 de copii participanți din toate colțurile României, elevii gălățeni au reușit să obţină rezultate meritorii, patru dintre ei urcând pe podium şi venind acasă cu premii.
Profesorii îi felicită pe toți cei care au avut curajul să participe și se mândresc, pe bună dreptate, cu laureaţii din acest an:
- Daria Ciurea - Locul 1
- Matei Negoiță- Locul 2
- Sophia Borș - Locul 3
- Ciprian Lascu - Locul 3
Felicitările noastre tuturor copiilor gălăţeni participanţi, evident, în special premianţilor, profesorilor care i-au pregătit şi părinţilor care îi susţin astfel încât să reprezinte atât de frumos Galaţiul.