Noul pod aflat pe drumul care leagă comunele Munteni și Negrilești (Slobozia Băneasa) a fost realizat în proporție de 80 la sută, informează CJ Galați
Vechiul pod, care a fost construit în urmă cu jumătate de secol, a fost demolat, iar în locul lui se construiește actualul pod peste pârâul Blăneasa.
”Noul pod are aproximativ 21 de metri lungime, iar pentru fundația lui s-au realizat foraje la adâncimea de 18 metri. Mai mult, în zona podului se regularizează și albia pârâului”, a precizat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
În ultimii 8 ani, din cele 127 de poduri mari de pe drumurile județene au fost modernizate sau sunt în curs de modernizare aproximativ o sută.
Actuala lucrare face parte dintr-o investiție de peste 100 de milioane de lei, de modernizare a DJ 240: Munteni – Țigănești – Ungureni - Slobozia Blăneasa – Negrilești – Slobozia Corni – Tălpigi – Gura Gârbovățului – Tăplău – Ghidigeni – Gefu – intersecția cu DN24.