Înotătorul Avram Iancu încearcă o dublă traversare a Canalului Mânecii

Înotătorul Avram Iancu încearcă o dublă traversare a Canalului Mânecii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Înotătorul în ape libere Avram Iancu a plecat din Petroşani spre Dover (Marea Britanie), unde va lua startul într-o dublă traversare a Canalului Mânecii, această provocare, estimată la circa 36 de ore de înot continuu, fiind dedicată împlinirii a 200 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu.

Bibliotecarul din Petroşani a declarat, la plecare, că s-a pregătit intens, precizând că a efectuat multe antrenamente, o parte dintre acestea constând în duble traversări ale unor lacuri din ţară. "A fost necesară o pregătire fizică şi psihică deosebite. Am făcut multe antrenamente, iar de acum încolo urmează două săptămâni de pregătire continuă la Dover", a spus Iancu.

Sportivul a menţionat că principalul obstacol cu care s-ar putea întâlni este reprezentat de temperatura scăzută a apei din Canalul Mânecii.

Cel mai probabil, traversarea ar putea avea loc la începutul lunii august.

Potrivit acestuia, în lume sunt 2.500 de înotători care au reuşit performanţa de a traversa Canalul Mânecii şi doar 37 care au realizat o dublă traversare a strâmtorii.

Bibliotecarul Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înot în ape deschise. În vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. Printre reuşitele sale se numără şi traversarea Canalului Mânecii, în august 2016.

Citit 938 ori Ultima modificare Marți, 23 Iulie 2024 01:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.