La Galaţi, companiile rezistă, dar lipsesc investițiile strategice

La Galaţi, companiile rezistă, dar lipsesc investițiile strategice
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din care fac parte și patronatele gălățene, a lansat "Carta Albă a IMM-urilor", ediția 2024, o veritabilă "oglindă" a mediului de afaceri în ansamblul său, dar și cu elemente particulare, în funcție de fiecare regiune din țară.

"Carta Albă a IMM-urilor" se află la a XXII-a ediție, iar evenimentul de lansare a avut loc la București, în prezența reprezentanților mediului de afaceri, dar și ai mediului academic și financiar-bancar. Prezenți au fost și reprezentanți ai Guvernului, inclusiv prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Galațiul a fost reprezentat de o delegație a Patronatului IMM-urilor condusă de Marian Filimon, care este și prim-vicepreședinte la nivel național al CNIPMMR.

"Carta Albă a IMM-urilor" prezintă, într-o analiză aprofundată, situația de ansamblu a mediului de afaceri în anii 2023 și 2024, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile sau criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la viitoarele direcţii de susţinere şi dezvoltare ale mediului de afaceri românesc.

La evenimentul de lansare, președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a prezentat indicatorii-cheie care își pun în prezent amprenta asupra mediului de afaceri. Printre dificultățile cu care se confruntă companiile în momentul de față, cel mai des menționate de manageri pe parcursul realizării studiului s-au numărat inflația (52,89 la sută), concurența neloială (46,06 la sută), creșterea nivelului cheltuielilor salariale (40,05 la sută) și scăderea cererii interne (33,10 la sută). De asemenea, companiile au dificultăți în pregătirea și menținerea personalului (31,71 la sută), dar sunt afectate și de incertitudinea evoluțiilor viitoare (29,86 la sută), concurența produselor din import (29,51 la sută) sau întârzierile la încasarea contravalorii facturilor de la firmele private (25,81 la sută).

Printre elementele pozitive ale mediului de afaceri se numără și acelea că avem un procent mai mare (32,16 la sută) de femei antreprenor, că mai bine de 17,03 la sută dintre IMM-uri au alocat până la 20 la sută fonduri pentru inovare din totalul investițiilor, iar 64,51 la sută dintre companii și-au propus să acceseze fondurile europene.

Pe de altă parte, per ansamblu, întreprinzătorii rămân prudenți în estimări - doar 49,95 la sută dintre managerii chestionați estimează că evoluția situației economice a României va fi la fel sau mai bună în 2024, față de 61,22 la sută în 2023.

Desigur, în tot acest peisaj economic, mediul de afaceri gălățean are propriile lui particularități, a precizat președintele Patronatului IMM-urilor Galați, Marian Filimon. "Exact cum se vede și în datele statistice, poate lucrul cel mai important pe care ni-l dorim ar fi acela de a avea un mediu predictibil, să nu mai avem atâtea modificări de legislație, modificări de Cod fiscal etc. Măcar pe o perioadă medie este necesar să avem valabile niște reguli clare, pe care să le știm cu toții și în baza cărora să ne desfășurăm activitatea. Prea ne zăpăcesc unele instituții ale statului cu problemele acestea de contabilitate, de fiscalitate, în care nici ei nu mai știu ce să facă, nici noi, iar în loc să ne ocupăm de producție, de investiții, de inovare, căutăm să descâlcim tot felul de măsuri luate în grabă, fără o fundamentare aprofundată", a explicat Marian Filimon.

Acesta a precizat că, în prezent, un punct forte al mediului de afaceri gălățean este acela că multe companii au devenit branduri valoroase, unele chiar cu anvergură națională și internațională, reușind printr-o activitate serioasă să se mențină pe piață, chiar și în condițiile unei concurențe ridicate. "Acum desigur, mediul de afaceri este «un organism viu» - unele companii se pierd, altele se nasc; dar, din păcate, în ultimii doi ani, la Galați, mai mulți au fost cei care s-au pierdut... Nu e simplu, nu e ușor, iar fiecare sector e afectat în felul lui. De exemplu, în agricultură se resimte lipsa unui sistem de irigații mai extins, la care se adaugă efectele războiului din Ucraina pe piața cerealelor. În construcții, asistăm în unele situații la instalarea unei stări de expectativă, din cauza stării generale de incertitudine. În industrie avem SN Damen, care are comenzi importante, dar pe de altă parte ne îngrijorează situația combinatului Liberty Galați, de care depinde situația multor altor companii. Și, nu în ultimul rând, la Galați, deși am avut o serie de inițiative importante, încă se resimte faptul că nu am reușit să atragem acele investiții strategice, de anvergură, care să fie un catalizator la nivelul mediului de afaceri local", a mai arătat președintele Patronatului IMM-urilor Galați.

În ultimă instanță, "Carta Albă a IMM-urilor" poate fi privită și ca un îndemn la o mai amplă consultare între partenerii sociali, fie că ne referim la autoritățile publice, patronate sau sindicate. De altfel, obiectivul final este comun, respectiv de a avea un mediu economic prosper, care să răspundă nevoilor comunității.

În edițiile viitoare vom reveni și cu alte elemente particulare privind mediul de afaceri gălățean, așa cum sunt ele reflectate în "Carta Albă a IMM-urilor", ediția 2024.

Citit 2778 ori Ultima modificare Joi, 18 Iulie 2024 17:17

4 comentarii

  • postat de Gălățean
    Joi, 18 Iulie 2024 10:55
    5.2.209.***
    Tocmai acum când orașul devenise "mai atractiv pentru investitori"!
    1
    5
  • postat de Cetățean
    Joi, 18 Iulie 2024 07:50
    5.2.209.***
    Tocmai când orașul devenise tot mai "atractiv pentru investitori"!
    1
    6
  • postat de Albert
    Miercuri, 17 Iulie 2024 20:32
    86.124.201.***
    Mai sunt tarabe libere in PC pentru "investiții serioase" în Galați. Chiria se mărește tot cu rata inflației? Dl primar ce părere are?
    4
    23
  • postat de Terente ...din Galati
    Miercuri, 17 Iulie 2024 19:51
    89.137.229.***
    D-le Filimon, sunteti prea gingaș, atunci cand spuneti "... nu am reușit să atragem acele investiții strategice, de anvergură". Realitatea este alta: toate afacerile viabile pt acest oras, au fost ucise din fasa de MAFIE! Cu dedicatie sunt toate. Cine nu este din mafie, nu accede la nimic!
    3
    44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.