La blocurile din cartierul Micro 39 B, furnizarea apei la ultimul nivel va fi serios afectată joi, 1 august, din cauza unor lucrări care se fac la rețeaua de alimentare. Apă Canal a anunțat că se va recurge la această soluție pentru a nu se întrerupe alimentarea cu apă în toată zona, pe parcursul întregii zile, avându-se în vedere temperaturile ridicate și numărul mare de ore, 12, necesar efectuării operațiunilor.
Astfel, conform unui comunicat remis de companie miercuri, 31 iulie, "în data de 1 august 2024, în intervalul orar 8,00 - 20,00, se va realiza cuplarea propriu-zisă a conductei noi, aprox. 500m FD Dn800mm, urmând ca antreprenorul să demonteze conducta cu rol de provizorat, care a creat disconfort populației din zonă, și să treacă la remedierea străzilor și trotuarelor pe care a fost amplasat provizoratul. Manevrele specifice efectuate în acest scop vor conduce la schimbarea sensului de curgere a apei în unele zone, putând determina creșterea turbidității. Cu toate acestea, vom fi nevoiți ca în intervalul 8,00 - 20,00 să furnizăm apa potabilă cu presiune redusă la etajul al patrulea al blocurilor din cartierul Micro 39 B", se precizează în documentul transmis pe adresa redacției. Consumatorii afectați sunt rugați să își facă astfel proviziile necesare și să sesizeze orice aspect neconform din punct de vedere al calităţii apei la telefonul 0236.463.294.
"Se vor efectua spălări ale rețelei prin hidranții din proximitate și se vor preleva probe de apă potabilă necesare verificării respectării condițiilor de potabilitate impuse de legislația în vigoare", au mai precizat reprezentanții companiei.