O sesizare cu o apă extrem de murdară care curge la un robinet ne-a parvenit, miercuri la prânz, din comuna Independența
"Nu este posibil sa plătim 9,60 lei pe metrul cub de apă și să arate așa, plus că de câteva săptămâni se oprește apa în cursul zilei, de dimineață până seara și fiecare dintre noi avem copii în casă și trebuie mâncare, haine spălate pe căldura asta... Plus că avem centrale termice și acea apă cu nămol strică și înfundă tot", ne-a scris Ionel Manolache, care ne-a trimis și linkul la o postare de pe pagina de Facebook "Independența - comuna noastră".
Am semnalat situația, la rândul nostru, reprezentanților operatorului Apă Canal Galați, care s-au mobilizat prompt. Miercuri seară, am fost asigurați telefonic că situația de la Independența s-a rezolvat, iar joi dimineață, la prima oră, am primit și confirmarea oficială din partea Biroului de presă al Apă Canal.
"Ieri, în jurul orei 16,00, salariații noștri din comuna Independența au verificat sesizarea. Au efectuat spălarea rețelei de apă din zona imobilului, situat la capăt de rețea. Apa furnizată era în parametri la finalul operațiunilor efectuate. Din păcate, alternanțele de consum (oscilațiile de debit și presiune), pe fondul utilizării unor cantități mari de apă, atât din cauza caniculei, cât și pentru alte scopuri decât cel menajer, pot determina creșterea turbidității apei. Vom efectua cu o frecvență mai mare spălarea rețelei din aceasta zonă și în general la capete de rețea, pentru a preîntâmpina sesizări similare privind calitatea apei", este răspunsul pe care l-am primit, joi, 1 august, din partea Apă Canal.