"Mi-e clar că soluția tehnică nu e corectă", a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de Mediafax, despre asfaltul turnat pe podul de la Brăila, afirmând că va fi implementată o nouă soluție tehnică
"Eu cred că e bine să facem o clarificare. Noi, în acest moment, nu am semnat recepția. Mi-e clar mie, ca nespecialist în drumuri, că soluția tehnică din proiect, implementată de acea companie, nu e una bună, pentru că de vreo trei ori s-a dat jos asfaltul, s-a aplicat aceeași soluție și există în continuare aceleași probleme. Deci e clar că e o soluție tehnică proastă", a spus Sorin Grindeanu.
El afirmă că priza între asfalt și tablier nu este corectă. "Au venit și au propus, în urmă cu o săptămână, o nouă soluție tehnică, una care, spun ei, odată aplicată nu va mai oferi acest disconfort. Urmează ca specialiștii din CNAIR să analizeze rapid propunerea, iar după ce va fi acceptată va fi pusă rapid în practică", a încheiat Grindeanu.