Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", în colaborare cu Asociația "Doinița Covurluiului" și Asociația Culturală "Horincea", organizează duminică, 13 octombrie, de la ora 18.30, în sala proprie, un spectacol caritabil de muzică și dansuri populare, intitulat sugestiv "Hai să dăm mână cu mână", dedicat sprijinirii familiilor sinistrate din județul Galați, afectate de inundații.
Spectacolul se anunţă a fi un adevărat regal de artă tradițională, incluzând momente de dans și muzică populară, interpretate de artiști și ansambluri folclorice locale. Îşi vor da concursul ansamblurile "Dor de tei" al Școlii de dans "Tăbuș" (coregrafi: Diana și Virgil Tăbuș) şi "Doiniţa Covurluiului" (coregrafi: Mihaela și Ion Horujenco), iar momentele muzicale vor fi susţinute de instrumentistul Rareș Andrei Tăbuș (fluier, caval și ocarină) şi soliștii vocali Cristina Bleandură, Ana Maria Budescu, Mihaela Ursu şi Simona Bogdan.
Intrarea la spectacol se face în baza unei invitaţii, care poate fi procurată printr-o donaţie de 50 de lei.