Așa cum "Viața liberă" a anunțat, poștașii gălățeni încep, miercuri, 23 octombrie, distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală prevăzută de OUG 107/2024. Distribuirea de către poștași a acestor documente fiscale se face în cadrul unei convenții încheiate între Poșta Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și vizează peste 800.000 de contribuabili din întreaga țară care au restanțe de plată la buget.
În județul Galați, 30.000 de contribuabili vor primi aceste plicuri în zilele următoare. Conform directorului Oficiului Județean de Poștă și Curierat Galați, Carmen Patea, plicurile au sosit marți, 22 octombrie. S-a început prelucrarea lor, iar de miercuri începe distribuirea prin factorii poștali.
Reamintim că documentele cuprinse într-un astfel de plic, trei la număr, sunt următoarele: scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării, modelul "Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și modelul "Cererii privind anularea unor obligații bugetare".
În plus, poștașii vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține "Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.
De asemenea, Poșta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiile poștale, sumele aferente obligațiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităților fiscale, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligații în numerar sau prin card bancar.
Într-un articol publicat marți, "Viața liberă" informa că, potrivit datelor furnizate de DGRFP Galați, 44.707 contribuabili gălățeni pot beneficia de amnistia fiscală, totalul sumelor datorate de aceștia la bugetul general consolidat fiind de 1,069 miliarde lei. Nu am reușit încă să aflăm de unde vine diferența de 15.000 de contribuabili dintre datele comunicate de Fisc și de Poșta gălățeană.