Personalitate marcantă a învățământului iveștean și reprezentant de seamă al comunității, profesorul și publicistul Gheorghe Frătiță s-a stins din viață luni, 28 octombrie 2024
Potrivit Serviciului Referințe din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”, Gheorghe Frătiță s-a născut pe 4 februarie 1945, în comuna Ivești, județul Galați. Absolvent al Facultății de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, a călăuzit generații întregi de elevi în misiunea de cadru didactic în învăţământul gimnazial la Iveşti.
A fost corespondent la ziare locale şi naţionale, preşedinte al Societăţii Culturale „Ştefan Petică” din Iveşti timp de peste patru decenii, ctitor al Casei „Hortensia Papadat-Bengescu”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galaţi, un cercetător care a scos la lumină file necunoscute din istoria locurilor și personalităților din Ivești.
Comunitatea iveșteană îi datorează „Monografia localității Ivești”, apărută la editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.
Numeroase mesaje îndoliate au fost publicate pe Facebook, iveștenii regretând plecarea domnului profesor. Redăm câteva dintre ele: „A fost un om și un dascăl model, un om frumos și admirabil”.
„Un OM înzestrat cu dorința permanentă de a fi mai bun în ceea ce făcea, un cercetător neobosit al Iveștiului său drag, o minte sclipitoare de care au avut parte generații de elevi, printre care mă număr! Țin minte lecțiile fascinante de istorie și geografie, presărate cu pilde, umor și rafinament didactic!”...
„A fost un documentarist de necontestat prin tot ceea ce a făcut și a lăsat posterității!”.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!