Mircea Anca s-a născut pe 10 iunie 1960, la Fărcaşa, județul Maramureș. A fost actor al Teatrului Național București și profesor de actorie la Facultatea de Arte din cadrul Universității ”Hyperion” din București.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, specializarea "Actorie", promoţia 1989, iar în 2003 a absolvit specializarea "Regie de teatru" a aceleiaşi academii.
La Teatrul Naţional din Bucureşti a interpretat, prin ...
Cariere. Dan Alexandru Grigorescu, promotorul dinozaurilor din Haţeg
Miercuri, 04 Iunie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Geologul și paleontologul Dan Alexandru Grigorescu s-a născut pe 4 iunie 1941, la București.
A urmat Liceul ”Ioan Neculce” din București, apoi Secția Geologie a Facultății de Geologie și Geografie a Universității din București. A obținut titlul de doctor în Geologie la Universitatea din București în 1971, cu teza intitulată „Studiul stratigrafic al Formațiunii Șisturilor negre între văile Covasna și Zăbrătău prin metoda microfacială”. A urmat toate treptele ca ...
Șerban Țițeica, fizician și profesor universitar, s-a născut pe 27 martie 1908, la București. Este recunoscut ca fondator al școlii române de fizică cuantică.
A urmat Liceul ”Mihai Viteazul”, apoi Facultatea de Științe a Universității din București, obținând în 1929 două licențe: Științe fizico-chimice și Științe matematice. A făcut studii de doctorat la Universitatea din Leipzig, iar la întoarcerea în țară a început o carieră universitară deosebită. A fo ...
Academicianul Constantin Ciopraga s-a născut pe 12 mai 1916, la Pașcani.
A urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, în paralel cu Școala de Ofițeri în Rezervă. Odată cu intrarea României în război, a fost trimis pe Frontul de Est, luptând până în 1942, când a fost luat prizonier la Cotul Donului de sovietici și ținut în diverse lagăre, până în 1946. Perioada prizonieratului a fost crâncenă, el supraviețuind în mod miraculos foametei și ti ...
Cariere. Theodor Capidan, lingvistul dialectelor sud-dunărene
Marți, 15 Aprilie 2025 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Theodor Capidan, lingvist, filolog şi profesor universitar, s-a născut pe 15 aprilie 1879, la Prilep, Macedonia, într-o familie de aromâni. A fost autor al unor scrieri devenite clasice despre dialectele sud-dunărene - aromân, meglenoromân şi istroromân, aducând contribuţii importante în domeniul lingvisticii româneşti şi balcanice, a dialectologiei, lexicografiei, toponimiei, precum şi în elaborarea unei teorii asupra formării limbii şi a poporului român.
A urmat școala pr ...
Matematicianul Gheorghe Nichifor s-a născut pe 21 august 1886, la București.
În 1921, și-a susținut doctoratul în matematici cu teza ”Un sistem de proiecțiune și o clasă de suprafețe riglate”, iar în 1924 a devenit docent cu lucrarea ”Un mod de reprezentare plană a spațiului”. A fost profesor la Universitatea din Cluj și la Școala Politehnică din București.
A rămas în istoria matematicii ca un bun profesor și ca autor al celor mai bune manuale de geometrie descripti ...
Oameni de seamă. Șerban Ţiţeica, fondatorul școlii românești de fizică cuantică
Joi, 27 Martie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Fizicianul Șerban Ţiţeica s-a născut pe 27 martie 1908, la București.
După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul” din București şi apoi a cursurilor universitare, obţinând licenţa în ştiinţe fizico-chimice şi ştiinţe matematice, a plecat la Leipzig, pentru a aprofunda fizica cuantică. Aici l-a cunoscut pe profesorul Werner Heisenberg, coordonatorul tezei sale de doctorat, „Asupra comportării rezistenţei electrice a materialelor în câmpuri magnetice”.
Revenit în ța ...
S-a stins din viaţă profesorul tecucean Mircea Călianu
Duminică, 23 Martie 2025 17:15 | Publicat în Regional
Profesorul Mircea Călianu (născut la 1 mai 1957), un om și un artist care a lăsat o amprentă de neșters în inima celor care l-au cunoscut și au iubit muzica, a pășit în lumea celor drepți în dimineața zilei de 23 martie 2025, la spitalul din Brăila. A lăsat în urma sa o bogată biografie, atât ca interpret și cantautor, cât și ca director apreciat al Casei de Cultură a municipiului Tecuci. Absolvent de studii liceale al actualului Colegiu Național „Spiru Haret” ...
Care este cea mai mare realizare pentru un profesor
Luni, 03 Februarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Brilliant. Să te caute foștii elevi, acum absolvenți, și după ce și-au luat zborul în viață. Aceasta ar fi cea mai frumoasă formă de recunoaștere/recunoștință pe care o poate primi un profesor. Mărturisirea îi aparține Marinelei Culea - „Directorul anului pentru antreprenoriat” în cadrul Galei AVE - Asociația pentru Valori în Educație, și a fost făcută sâmbătă, în emisiunea „Brilliant”, pe TVR INFO. Potrivit televiziunii naționale, acum mai bine de 10 ani, ...
Cercetată pentru infracțiuni de corupție, profesoara Olimpia Buzia poate să predea în continuare
Joi, 30 Ianuarie 2025 19:00 | Publicat în Regional
Măsurile ferme și luate cu celeritate anunțate de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați imediat după apariţia în spațiul public a scandalului de corupție născut în legătură cu Rezidențiatul la Farmacie s-au dezumflat ca un balon de săpun. Conducerea instituției de învățământ nu poate să o sancționeze pe șefa comisiei de examinare, cercetată pentru două infracțiuni de corupție. Plasată sub control judiciar, profesoara a atacat deja în instanță măsura dispusă ...