O aparent banală tamponare soldată cu rănirea ușoară a două persoane și avarierea unui stâlp de electricitate a avut drept consecință un munte de probleme cu legea pentru un tânăr din Ghidigeni
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, s-a urcat la volanul unei mașini în noaptea de miercuri spre joi și împreună cu un prieten de 27 de ani au pornit la plimbare pe o stradă din satul Tălpigi. La un moment dat, cel aflat la volan a pierdut controlul direcției și a părăsit carosabilul, mașina lovind cu putere un stâlp de electricitate, pe care l-a doborât.
Șoferul și pasagerul din dreapta au fost răniți, dar nu au pierdut timpul și s-au dus singuri la spital, astfel că polițiștii sosiți la fața locului nu i-au mai găsit nici pe ei, nici autoturismul. I-au identificat la unitatea medicală, constatând că bărbatul de la volan greșise grav. În primul rând, pentru că nu deținea permis de conducere, iar mai apoi că se urcase la volan după ce consumase alcool, etilotestul arătând o valoare de 0,33 la mie în aerul expirat.
Mai mult, mașina cu care făcuse accidentul nu avea ITP valabil, nici poliță RCA. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis, bărbatul de la volan urmând a fi sancționat și pentru neregulile privind documentele autoturismului.