Poza zilei vine de la un cititor din Micro 20, care se/ne întreabă, confuz, ce intenţii or fi având autorităţile prin amplasarea noilor containere, cele la care accesul se va face cu card. Vor să le mute mai târziu, când vor fi fost distribuite toate şi vom intra şi în posesia cardurilor aferente? Dacă e aşa, spune omul, poate nu ar strica un orizont de aşteptare, să ştim şi noi ce şi când urmează să ni se întâmple.
Până una alta, containerele noi de gunoi obturează serios strada, cine trece cu maşina, mai ales seara, când în zonă sunt şi multe maşini parcate, având dificultăţi mari în a se strecura. Nu este singurul loc unde au apărut acestei noi recipiente de strâns gunoiul, momentan nefolosite, dar până acum nu am văzut niciunele înşirate până în stradă în acest fel.
Galaţiul, mereu surprinzător!