Într-o lume în care gesturile de compasiune pot face diferența dintre viață și moarte, un soldat britanic a dat un exemplu de responsabilitate și empatie.
În timpul unui exercițiu militar desfășurat la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, un militar în vârstă de 35 de ani, din cadrul „Regimentului 4 Artilerie Regală” al Marii Britanii, a observat patru căței aflați în pericol iminent. Zona urma să fie supusă unor trageri, iar viața micilor patrupede era amenințată.
”Soldatul a sesizat Biroul pentru Protecția Animalelor Galați, iar intervenția nu a întârziat. Polițiștii, alături de voluntarii inimoși ai unei asociații de protecție a animalelor, au ajuns rapid la fața locului și au reușit să preia cățeii, salvându-i de la o soartă tragică. Acum, aceștia sunt în siguranță la adăpostul asociației, unde primesc îngrijiri și afecțiune”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați în cursul zilei de vineri, 14 februarie.
Soldații britanici au decis să facă un pas mai departe: la încheierea misiunii lor în România, aceștia vor întocmi documentele necesare adopției și vor transporta cățeii în Marea Britanie, oferindu-le o șansă la o viață mai bună.