Cea de-a cincea serie de tratament balnear din acest an, cu date de plecare în zilele de 10, 11, 12 și 13 mai, are 275 de beneficiari gălățeni, prin Casa Județeană de Pensii (CJP).
Repartizarea biletelor s-a realizat pe 22 aprilie, de către Casa Națională de Pensii Publice, pe baza cererilor depuse de solicitanți până la această dată. Conform CJP Galați, 220 din cele 275 de bilete de tratament pentru gălățeni sunt destinate persoanelor cu afecțiuni reumatismale. Cele mai multe dintre ele sunt pentru stațiunile Lacu Sărat (143 de bilete), Sărata Monteoru (18), Amara (16) și Herculane (10).
Pentru afecțiuni cardiovasculare s-au distribuit 25 de bilete, la Covasna, Tușnad și Vatra Dornei.
Câte zece bilete s-au repartizat pentru persoane cu afecțiuni respiratorii (la Govora și Tg. Ocna) și afecțiuni digestive (la Căciulata, Călimănești și Olănești).
Relații referitoare la biletele de tratament se pot obține prin telefon, la numărul 0236.410.150, precizează CJP Galați.