Plase de pescuit ilegale, descoperite la Oancea

Plase de pescuit ilegale, descoperite la Oancea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Deși sezonul de pescuit nu s-a deschis încă, iubitorii acestui sport își încearcă norocul sfidând legea.

Așa s-a întâmplat miercuri, 21 mai, când, în jurul orei 18.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român de 47 ani, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un autocar și o remorcă. Ambele vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova.

În baza profilului de risc, oamenii legii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport și asupra bagajelor personale ale şoferului, ocazie cu care au descoperit, ascunse și nedeclarate, într-un colet, două plase de pescuit tip monofilament de diferite dimensiuni.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 504 ori Ultima modificare Vineri, 23 Mai 2025 14:17

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro