Cadrele didactice încheie anul școlar cu proteste

Cadrele didactice încheie anul școlar cu proteste
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Anul școlar 2024-2025 se încheie cu protestele cadrelor didactice din toată țara.

Miercuri, 18 iunie, perioadă în care sunt în toi activitățile dedicate finalului de an, cadrele didactice au intrat în clase purtând banderole în semn de protest față de noile reglementări propuse de actualul guvern.

Una dintre nemulțumirile cadrelor didactice este mărirea normei didactice, susținută cu tărie de ministrul Educaţiei, Daniel David.

Atât profesorii, cât și reprezentanții sindicatelor așteaptă o minune de la guvernul ce va fi învestit zilele viitoare de Nicușor Dan, în caz contrar fiind pregătiți să boicoteze, în toamnă, începutul de an școlar.

Momentan, activitatea din școlile gălățene nu a fost afectată

Prof. Nicoleta Ivan, președintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) Galați, spune că protestul de miercuri a avut drept scop atragerea atenției asupra nemulțumirilor care planează în rândul cadrelor didactice. „Astăzi activitatea s-a desfășurat normal în toate unitățile de învățământ. Cadrele didactice au tras un semnal de alarmă față de actuala clasă politică, prin purtarea de banderole și prin afișarea, în locuri vizibile, în unitățile de învățământ, a doleanţelor noastre. Așteptăm să vedem ce va face noul guvern în ceea ce ne privește, mai ales că nu ne-am primit nici drepturile pe care le-am câștigat în urma grevei de anul trecut. Dacă nu se va rezolva situația noastră, suntem dispuși să boicotăm noul an școlar”, a explicat liderul SIP Galaţi, prof. Nicoleta Ivan.

Reducerea sporurilor pentru doctorat și creșterea normei didactice

Protestul din școli a fost unul comun, al membrilor celor trei sindicate din învățământ și a avut la bază în primul rând reducerea sporurilor financiare pentru doctorate și creșterea normei didactice.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” își exprimă totalul dezacord față de informațiile apărute în spațiul public, atribuite grupului de lucru de la Cotroceni, privind măsurile care ar urma să fie luate împotriva salariaților din învățământ pentru reducerea deficitului bugetar. Aceste măsuri, dacă vor fi puse în practică, îi vor afecta grav pe colegii noștri, ceea ce va conduce inevitabil și la afectarea calității actului educațional. Ne referim, în special, la creșterea normei didactice de predare - ar fi o decizie iresponsabilă, cadrele didactice fiind deja supraîncărcate cu activități didactice și extrașcolare/ extracurriculare, cu activități de formare continuă și cu sarcini administrative. Coborârea pragului salarial în funcţie de care se acordă voucherele de vacanţă și indemnizaţia de hrană va determina eliminarea acestor drepturi (infime, ca sumă) pentru un număr semnificativ de salariați. Cele trei federații sindicale atrag atenția că, în situația în care protestul de miercuri va fi tratat cu indiferență, iar viitorul guvern va pune în practică propunerile apărute în spațiul public, care vor afecta salariații din învățământ, sunt hotărâte să declanșeze ample acțiuni de protest!”, se menționează în comunicatul comun trimis cadrelor didactice din întreaga țară, semnat de cei trei președinți ai sindicatelor din învățământul preuniversitar din România, Simion Hăncescu, Marius Ovidiu Nistor și Anton Hadăr.

Citit 1644 ori Ultima modificare Joi, 19 Iunie 2025 00:07

5 comentarii

  • Joi, 19 Iunie 2025 00:19
    86.124.202.***
    Hal de tinuta! Una cu pantaloni rosii, cealalta si -a pus rochie de plaja, cu pampoane negre, a jale; si, peste neghiobiile astea, inca una, gheare pictate. La carnaval, nu la catedra! Carente de edu
    0
    0
  • postat de Adrian
    Miercuri, 18 Iunie 2025 21:48
    128.127.118.***
    Nebuni si aia de la minister vor sa ii puna sa munceasca 8 ore pe zi ei fiind obisnuiti la 4 5 ore ...pai cand sa mai faca si oamenii aia meditatii cand sa se mai duca la mall la cafea?
    0
    0
  • postat de costelzn
    Miercuri, 18 Iunie 2025 20:45
    86.124.203.***
    Pai la cate luni libere aveti...!Cam multe vreti ...
    0
    0
  • postat de Educatie = salariile profesorilor
    Miercuri, 18 Iunie 2025 19:53
    86.120.239.***
    Sa se reducă deficitul numai din taxe,bugetarii să își păstreze privilegiile cu care statul i-a tot îndopat.Cum să crești norma de 4 h pe zi?
    0
    0
  • postat de Lupu Lucica
    Miercuri, 18 Iunie 2025 18:17
    86.120.195.***
    Telectualilor,luați bah cu mucușor,sa nu aveți grețuri!Ce vina au copii și părinții ca VOI ați ales un fraudache?Luați degustați cu muc cel mic.Pofta bună!
    9
    5

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro