Poza zilei. Eco-survival urban de Galaţi

Poza zilei. Eco-survival urban de Galaţi
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Undeva pe strada Aurel Vlaicu din Galați, natura și tehnologia au decis să colaboreze într-o formă de artă contemporană neanunțată. Panoul de autobuz, cândva util, joacă acum rolul principal într-un tablou cu vegetație luxuriantă.

Dacă vrei să afli orarul autobuzelor, trebuie să închizi ochii pe jumătate și să-ți reglezi focusul. Cu puțin noroc, zărești o licărire portocalie printre frunze - un semn vag că transportul public încă există.

Dacă tentativa vizuală eșuează, rămâne opțiunea conexiunii parapsihice cu Transurb. Nu promitem mare lucru, căci se pare că instituția are alte priorități: au DNA-ul pe cap și trebuie să returneze salariile „puse din burtă”.

A treia variantă, recomandată doar aventurierilor, e să te lupți cu crengile și să te strecori, cu grijă, până lângă panou. Dacă ajungi acolo, felicitări! Nu doar că afli când vine următorul autobuz, dar ai bifat și o experiență completă de eco-survival urban, marca Galați.

Citit 4110 ori Ultima modificare Luni, 23 Iunie 2025 15:02

1 comentariu

  • postat de Lulu
    Marți, 24 Iunie 2025 06:13
    86.124.201.***
    Apa Canal și Transurb, doua societăți care trebuie sa dispară . Nu fac decât sa și crească salariile și sa pună presiune asupra cetățenilor. Servicii, nici o performanta nici un interes .
    4
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.