Controale la toate gropile de gunoi municipale din țară

Controale la toate gropile de gunoi municipale din țară
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Garda Națională de Mediu, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgenţă, a demarat, începând din 2 iulie, controale tematice la toate depozitele de deșeuri municipale clasa B din România.

Controalele sunt interjudețene, adică sunt efectuate de echipe din alte județe decât cele în care se află depozitele, pentru a garanta obiectivitate și controale reale, nu formale.

„Vrem ochi proaspeți, controale riguroase și fără complicități. Este un pas mic, dar important, pentru a reda încrederea oamenilor că legea se aplică cu adevărat, în mod egal, peste tot. Vara aduce un pericol real de autoaprinderi în gropile de gunoi. Nu mai vrem să vedem comunități care se sufocă în fum, zile întregi, din cauza nepăsării sau a lipsei de acțiune. Ce s-a întâmplat la Aninoasa nu trebuie să se mai repete”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Vor fi verificate respectarea autorizațiilor de mediu, condițiile de stocare a deșeurilor, riscurile de incendiu, acumulările de biogaz și substanțe incompatibile, planurile de prevenire și intervenție în caz de incendii sau accidente ecologice.

Acțiunea se va încheia pe 10 iulie, iar concluziile vor fi publicate într-un raport național.

Citit 597 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Iulie 2025 18:29

1 comentariu

  • postat de Cornel
    Joi, 03 Iulie 2025 09:12
    86.124.200.***
    Pînă a se întîmpla incendii la gropile de gunoi CEI DE LA MEDIU LENEVEAU! Acum cer ajutor ministrului nou, să nu le taie sporurile chiar și cele VĂTĂMĂTOARE!Acum ați ieșit ,,la treabă,,?RUȘINE AVEȚI?
    2
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.