Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate

Aproximativ 5.000 de cadre didactice au protestat faţă de măsurile de austeritate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și nemulțumire în rândul cadrelor didactice din învățământul gimanzial și liceeal, care se tem că vor rămâne fără locuri de muncă din toamnă.

Deși profesorii au făcut numeroase petiții online către șeful lor, solicitându-i acestuia să reflecteze asupra impactului pe care aceste măsuri le vor avea atât asupra cadrelor didactice, cât și a elevilor, Daniel David pare să fie de neînduplecat. Mai mult, în cadrul unor emisiuni televizate, în weekendul tocmai încheiat, ministrul a anunțat că, până la începerea școlilor în septembrie, va comasa unitățile de învățământ cu efective mici de elevi, ceea ce va duce la disponibilizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic, dar și întoarcerea la catedră a unor directori, aproxmativ 900, ceea ce va însemna o destabilizare generală a personalului didactic.

Ajunse din nou la limita răbdării, cadrele didactice din țară, din învățământul gimnazial și liceal, au ieșit în stradă exact în ziua în care executivul urma să își asume răspunderea pentru noile măsuri. Deși marți, 8 iulie, profesorii debutanți vor susține examenul de definitivare în învățământ și peste câteva zile pe cel de titularizare, cadrele didactice din întreaga țară, membri ai celor trei sindicate din învățământ, au organizat, luni, o amplă mișcare de protest, chiar în fața sediului Parlamentului din București. Manifestația a avut loc  între orele 11,00 și 13,00, în Parcul Izvor, și a fost organizată de principalele federații sindicale din învățământ.

„Sunt aproximativ 5.000 de persoane din toată țara. Este o căldură infernală, dar acest lucru nu ne împiedică să ne strigăm mulțumirile și să îi aratăm domnului ministru Daniel David că măsurile impuse de el în ceea ce privește Educația ne nemulțumesc. Suntem categoria cea mai afectată de aceste măsuri. Principalele noastre nemulțumiri sunt legate de creșterea normei didactice, comasarea claselor și toate celelelalte lucruri anunțate de Daniel David. M-a impresionat foarte mult o colegă tânără, de 25 de ani, profesor debutant, care mâine va susține examenul de definitivat și care a venit astăzi la București în spirit de solidaritate cu colegii ei și în speranța că va reuși să aibă un loc de muncă la catedră și că eforturile ei și ale colegilor ei de a se pregăti pentru examenele din această vară nu vor fi zadarnice”, ne-a declarat, din fața Parlamentului, profesoara Nicoleta Ivan, președintele SIP Galați. Acesta se afla luni la București împreună cu membrii de sindicat pe care îi reprezintă, exprimându-și îngrijorarea față de soarta cadrelor didactice și a elevilor.

Angajații din învățământ spun că, dacă Guvernul își va asuma, în cadrul ședinței de luni, noile măsuri propuse de Daniel David, anul școlar 2025-2026 va debuta cu o grevă generală, profesorii fiind hotărâți să boicoteze începutul de an școlar.

Citit 816 ori Ultima modificare Luni, 07 Iulie 2025 16:26

1 comentariu

  • postat de Adrian
    Luni, 07 Iulie 2025 20:53
    128.127.118.***
    Nu va fi usor dar va fi boloșor....
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro