O localnică în vârstă de 54 de ani din comuna Foltești este cercetată penal din cauza unei întâmplări petrecute în urmă cu patru luni, care a avut în centru mașina pe care femeia o deține.
Pe 22 aprilie, autoturismul a fost depistat de sistemul de monitorizare al Poliței Rutiere circulând cu o viteză de 82 de km/h pe DN 26, în condițiile în care viteza maximă admisă pe acel segment de drum este de 70 km/h. Demersurile poliției de a identifica proprietarul mașinii, persoana care o conducea la acel moment și pentru a aplica sancțiunea contravențională au dus la concluzia că la volan nu se afla proprietara mașinii, aceasta declarând că i-ar fi încredințat autoturismul fiicei sale, în vârstă de 32 de ani.
Femeia nu a știut că imaginile vor fi analizate. Verificările, care au durat patru luni, au arătat că la volan se afla un bărbat, susțin polițiștii rutieri. Cum cele două informații s-au bătut cap în cap, polițiștii nu au avut de ales și au trebuit să să dea credibilitate imaginilor. În consecință, au deschis un dosar penal pentru fals în declarații, în care o anchetează acum pe proprietara mașinii. În plus, continuă demersurile de identificare a bărbatului, care va suporta sancțiunea pentru depășirea limitei de viteză.