Accidente provocate pe şoselele Galaţiului de șoferi în comă alcoolică

Accidente provocate pe şoselele Galaţiului de șoferi în comă alcoolică
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Doi bărbați din județul Galați s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși la volan în stări de ebrietate extrem de avansate, în urma unor accidente rutiere.

Unul dintre ei nu avea nici permis de conducere. Situația s-a petrecut la Matca, unde polițiștii au fost chemați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă testarea unuia dintre șoferii implicați, un bărbat de 36 de ani, a scos la iveală o realitate șocantă.

”În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto implicați, în cazul unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.

Un al doilea caz a fost înregistrat în aceeași zi, în municipiul Galați. Un șofer în vârstă de 57 de ani a scăpat mașina de sub control și s-a oprit într-un parapet.

”În timp ce conducea un autoturism pe strada Macului, dinspre strada Tunelului către strada Calea Prutului, ar fi părăsit partea carosabilă, în zona trecerii la nivel cu calea ferată, și a intrat în coliziune cu un parapet. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au reținut polițiștii rutieri.

Ambii conducători auto au fost duși la spital pentru recoltarea de probe biologice și sunt cercetaţi penal pentru conducere sub influența alcoolului. Primul va da socoteală și pentru că s-a urcat la volanul mașinii fără a deține permis de conducere.

Citit 716 ori Ultima modificare Marți, 28 Octombrie 2025 14:07

2 comentarii

  • postat de @DC
    Marți, 28 Octombrie 2025 18:15
    86.124.200.***
    Nu poti sa-i bati....au drepturi. Doar drepturi. Si ca ei, cu aceiasi gandire, sunt sute de mii pe strazi. Din pacate.
    0
    2
  • postat de DC
    Marți, 28 Octombrie 2025 17:08
    86.124.200.***
    Ambele mașini cu șoferi îmbuibați de alcool ar fi trebuit duse la o presă mecanică, făcute conserve și vândute ca materie primă pentru siderurgie iar vitejii, bătuți până se trezeau din beție.
    0
    1

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro