Campanie: „Locuri împreună pentru familii în avion”

Campanie: „Locuri împreună pentru familii în avion”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Agenția de turism online Vola anunță că a demarat o strângere de semnături prin care solicită companiilor aeriene să introducă un standard minim obligatoriu pentru rezervările care includ copii până la 14 ani: familiile să aibă garantat dreptul de a sta împreună, fără costuri suplimentare pentru alegerea locurilor.

Petiția poate fi semnată la linkul https://campaniamea.declic.ro/petitions/locuri-impreuna-pentru-familii-in-avion.

„În prezent, în aproximativ 30–40% dintre rezervările cu mai mulți pasageri, familiile ajung pe rânduri diferite. Copiii sub 11 ani sunt, de regulă, așezați doar lângă unul dintre părinți, însă ceilalți membri ai familiei sunt adesea repartizați în alte zone ale aeronavei. Posibilitatea ca întreaga familie să stea împreună depinde de plata unei taxe suplimentare pentru alegerea locurilor, care variază între 10 și 30 de euro per pasager. Această practică transformă un standard minim de confort într-un cost suplimentar, nejustificat din punct de vedere economic, și afectează mai întâi familiile, pentru care călătoria devine mai stresantă și mai complicată, având totodată un impact asupra experienței generale a celorlalți pasageri și a echipajului”, potrivit unui comunicat remis redacției de Vola.

Prin această petiție, Vola propune creșterea vârstei până la care este obligatoriu ca un copil să fie așezat lângă un părinte - de la 11 la 14 ani - și introducerea unei reguli clare pentru rezervările care includ minori: întreaga familie trebuie să aibă dreptul de a călători împreună, fără costuri suplimentare.

Inițiativa se adresează companiilor aeriene care operează pe rutele din și către România, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), precum și organismelor europene de reglementare în aviație.

Citit 23 ori Ultima modificare Duminică, 23 Noiembrie 2025 13:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro