Pe DJ 253, între localitățile Băleni și Cudalbi, a fost finalizată construirea unui nou pod peste pârâul Suhurlui, în locul podețului distrus de viiturile puternice din septembrie 2024.
„Această lucrare este parte a unei investiții mai ample, în valoare de 6 milioane de lei, derulată de Consiliul Județean Galați, care a avut drept obiectiv refacerea întregii infrastructuri de transport din zonă. Noul pod are o lungime de 18 metri și o lățime de 11,5 metri. Calea de rulare este susținută de 10 grinzi din beton, iar pe ambele laturi au fost prevăzute trotuare pentru pietoni.
Pentru o mai bună protecție în perioadele cu ploi abundente, podul a fost supraînălțat cu 4,2 metri, iar capetele au fost protejate cu structuri speciale de tip „sferturi de con”. De asemenea, drumurile de acces (rampele) au fost complet refăcute și consolidate pe o lungime de 526 metri.
În plus, albia pârâului Suhurlui a fost regularizată, pe o lungime de 40 metri, atât în amonte, cât și în aval de pod, iar rețeaua de colectare a apelor pluviale a fost extinsă cu încă 1,8 km de șanțuri betonate.
Nu în ultimul rând, tot pe DJ 253 a fost consolidat și podul peste Valea Suhu - au fost refăcute sferturile de con și părțile laterale ale albiei au fost betonate pe o lungime de 25 m.
Mulțumesc primarului comunei Băleni, domnul Ionel Popa, pentru sprijinul acordat în derularea acestor proiecte, atât de importante pentru locuitorii din zonă.
Am promis, ne-am ținut de cuvânt: Pe DJ 253, infrastructura rutieră dintre localitățile Băleni și Cudalbi este acum modernă, sigură și rezistentă în calea apelor!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

