După primul lor spectacol, colind în premieră la „Viața liberă” (VIDEO)

După primul lor spectacol, colind în premieră la „Viața liberă” (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Două premiere importante pentru artiștii în devenire care sunt: primul spectacol pe o scenă adevărată și primul colind la „Viața liberă”! Sunt experiențele minunate cu care se pot mândri, în primul lor an de canto muzică ușoară, elevii studentei-profesoare Alexia Mocăniță, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați.

Alaiurile de colindători care ne-au trecut pragul redacției joi, 18 decembrie, aducând cu ei bucuria sărbătorilor de iarnă, au fost întregite de un grup de copii talentați, aflați pentru prima dată în această formulă. Sunt elevii unei artiste despre care ați putut citi constant în ziarul „Viața liberă”! Mocăniță Alexia-Oana - MAO, pe numele de scenă - pe care o știți deja din emisiuni de succes! Studentă în anul al doilea la Actorie și Canto, Alexia a devenit, din toamnă, profesoară de canto la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați.

Elevii cu care își împarte harul muzical și experiența artistică au vârste cuprinse între 5 și 13 ani, au rezultate remarcabile la școală, dar vor să evolueze și pe plan artistic. Au venit să ne colinde după ce au trecut cu brio prin prima lor experiență pe o scenă adevărată: spectacolul „Magicul Decembrie” - muzică, emoții și bucurie!

„Primul spectacol în calitate de profesor nu este doar un moment artistic, ci o clipă de destin! Acum este prima dată când venim să colindăm la «Viața liberă». Am venit la dumneavoastră cu ce avem noi mai bun”, ne-a mărturisit Alexia.

Și chiar așa a fost! Le mulțumim pentru colind și îi așteptăm și la anul!

Media

Citit 47 ori Ultima modificare Vineri, 19 Decembrie 2025 23:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro