Urmează cea mai rece noapte de la începutul iernii

Urmează cea mai rece noapte de la începutul iernii
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă de la începutul acestui sezon de iarnă, cu temperaturi minime ce vor coborî până la -20 de grade, marți dimineață, au anunțat meteorologii.

„Noaptea următoare va fi cea mai rece de la începutul acestui sezon de iarnă. Estimăm ger în aproape toată țara, poate în extremitatea de sud-vest și pe litoral să avem minime pe la -7/-9 grade, dar restul țării va coborî sub pragul de ger și estimăm minime cuprinse în între -9 și -19 grade”, au precizat specialişii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Cel mai frig va fi în Transilvania și în zona de munte, unde stratul de zăpadă este mai consistent.

De altfel, toată țara se va afla, de luni, de la ora 20.00, până marţi dimineață, la ora 10.00, sub alertă Cod galben de ger. Ulterior, de marţi, 13 ianuarie, ora 10.00, până miercuri, 14 ianuarie, ora 10.00, va intra în vigoare un alt Cod galben de ger, care vizează Maramureșul, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei și zona de munte, cu temperaturi minime de până la -13 grade.

Vremea va continua să fie deosebit de rece până miercuri, 14 ianuarie, când se va încălzi ușor, însă la sfârşitul săptămânii se va răci din nou. În acelaşi timp, va urma un nou episod de ninsori, marți și în noaptea de marți spre miercuri, în cea mai mare parte din țară.

Citit 627 ori Ultima modificare Luni, 12 Ianuarie 2026 12:37

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro