Născut pe 10 februarie 1941 în localitatea Cudalbi, Ștefan Andronache este, pe lângă faptul că va fi mereu distinsul Profesor, Cercetătorul istoric, Scriitorul și Bibliotecarul recunoscut în special pentru activitatea sa culturală dedicată municipiului Tecuci, o comoară de OM, de la care generații întregi vor avea de învățat câte ceva.
În afara Tecuciului, și alte localități îl pot considera deosebit de important pentru istoria lor culturală și nu numai: a urmat școli în Galați, Brăila, București, Pechea și Tecuci.
A absolvit Institutul Pedagogic din Galați (Limba Română - Rusă) și Facultatea de Filologie a Universității din București (Română - Franceză).
Primele sale activități profesionale au fost ca profesor și animator cultural. A lucrat în Cudalbi și Tecuci, conducând cămine culturale și implicându-se activ în viața comunitară. Din 1966 până în 2003, timp de 37 de ani, Ștefan Andronache a fost director al Bibliotecii Municipale „Ștefan Petică”. Sub conducerea sa, biblioteca a devenit un adevărat centru cultural, colaborările sale cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, dar și cu alte publicații din Galați fiind remarcabile.
A fondat Galeria de artă „Helios”, unde au avut loc expoziții de pictură, sculptură și fotografie. A organizat lansări de carte, recitaluri, concursuri literare și simpozioane.
A creat revista „Literatură și creație”, a inițiat secțiuni speciale precum cea de carte în limba franceză și a adus bibliotecii donații din țară și străinătate.
Între 1992-1995, a predat Biblioteconomie și Istoria Artelor la Liceul „Spiru Haret”. A fost formator pentru bibliotecari în programele naționale ale Ministerului Culturii.
Zilele acestea definitivează un volum dedicat copilăriei, adolescenței și tinereții timpurii, prilej de a-i ura la mulți ani și la cât mai multe apariții editoriale remarcabile! Am fost onorat să-i cunosc manuscrisul, pentru care îl voi prezenta, în avanpremieră, înaintea nașterii ca volum de sine stătător.
Ștefan Andronache, cel mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, cu nenumărate articole despre istoria municipiului, județului și a regiunii, coordonând la un moment dat chiar o monografie a orașului atestat la 1 septembrie 1435, se împrietenește (din nou) cu Timpul și cu Narațiunea, dar nu chiar precum Paul Ricoeur!
Subtil cunoscător și trăitor al spiritului neogalic, ne dăruiește câteva madlene literare în care candoarea, dulceaţa şi parfumul inconfundabil al florilor de salcâm „din primăverile de neuitat petrecute, cândva, la Cudalbi”, sunt în prim plan, provocându-l pe Marcel Proust la Atenție! Timpul este regăsit, retrăit, un altfel de „La Medeleni” se naște, Primăvara Omului este recucerită, beletristica memorialistică, purtând pecetea ștefaniană inconfundabil moldovenească, câștigându-și un elegant și subtil scriitor, care și-a neglijat până acum talentul artistic, cu excepția reușitelor din domeniul vizual. Și aici mă refer la arta fotografiei, fotografia, dragostea de fotografie, poate marcantă de la ofițerul german care i-a făcut prima „poză” despre care aflăm în aceste proze, unde, împreună cu autorul… ne jucăm cu focul… la propriu, (se pierde un grajd întreg într-un incendiu provocat de curiozități infantile), dar și la figurat, cu focul artelor și focul muzelor, mai aflând cum puteai învăța să fii/ devii viticultor, agricultor sau un cowboy strașnic, chiar dacă mai pierdeai văcuța familiei, pentru o vreme scurtă sau definitiv; aventuri la scăldat, chiar dacă aici nu este Ozana, ci Geru, pupăza din tei este înlocuită, vorba vine, de niște rândunici gălăgioase sau de niște potârnichi ori dropii, cireșele nu lipsesc, deși sunt aduse într-o cofă de la Grivița (nu numai Cudalbii sunt descriși, cu oamenii săi, ci și Grivița și Iveștii Hortensiei Papadat Bengescu, Tecuciul, Mănăstirea Vladimirești, mai mult sau mai puțin, existând și o relatare despre orașul Galați, când acesta este vizitat pentru prima oară, prin anii 50), de unde ne rămâne (și) imaginea unei șepci aruncate către viitor…
Așadar, amintiri din copilărie, dintr-o copilărie care are viitorul asigurat, așadar amintiri din viitor, așadar o istorie altfel pentru toți copiii care mai pot supraviețui și în adulți…
Desigur, se poate spune câte ceva și despre o structură-schiță aproape monografică, a satului românesc din Țara de Jos a Moldovei, cu fapte diverse relatate și jurnalistic, dacă vreți, deși probabil memoria autorului este „de vină”, poate împreună cu consultarea arhivelor, personale sau nu: cazul accidentului de camion în care erau membrii formației de cântece populare din Cudalbi, cazul furtului unui întreg porc tranșat, preparat și pus la afumat, cazul unui omor prin imprudență, gen Wilhelm Tell, dar nu cu săgeata, ci c-un cuțit, asasinul fiind un copil, care devine coleg de bancă cu viitorul scriitor, cazul rănirii unei colege cu un proiectil trimis cu praștia, „cazul” defilărilor de 1 Mai, când se scanda „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!“, seceta din 1946, foametea care a urmat, plânsul de pionier la vestea morții Tătucului Stalin, o călătorie la Moscova cu Trenul Prieteniei, o revoltă a cudălbenilor împotriva regimului, din 1958, iarna grea a anului 1954 ș.a.m.d.
Cu ultimele două capitole se trece la perioada post-adolescentină, iar epilogul este o surpriză poetică, cumva în stilul lui Alecsandri.
Cum spuneam la lansarea volumului de „Scrieri de istorie literară”, dacă ar exista o Academie covurluiano-tecuceană, unul dintre scaunele „nemuritorilor” ar fi fără doar și poate al Omului Ștefan Andronache!
