La Tecuci se construiește o nouă sală de sport pentru elevii de la Școala Specială „Constantin Păunescu”!
„Este o investiție de suflet a Consiliului Județean Galați, în valoare de 1,4 milioane de lei, prin care ne propunem să le oferim copiilor cu cerințe speciale condiții moderne de educație, menite să le dea încredere în propriile forțe, să îi ajute să se simtă apreciați și să își valorifice întregul potențial.
Dacă până acum orele de educație fizică se desfășurau într-o simplă sală de clasă, noua sală de sport, ce va fi finalizată chiar în cursul acestui an, va avea o suprafață de 263 mp și va beneficia de cele mai moderne condiții: sisteme de climatizare performante, vestiare și grupuri sanitare, terenul de joc va fi prevăzut cu o suprafață de protecție împotriva accidentărilor, vor fi dotări pentru practicarea orelor de educație fizică și a diferitelor sporturi: gimnastică, handbal, baschet.
Mai mult, pentru un mediu sigur și prietenos, accesul în noua sală de sport se va putea face și direct din școală.
Ne ținem de cuvânt: le oferim copiilor șansa unui viitor mai bun, în care visurile devin realitate!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

