Noile atacuri din Golf au mutat interesul investitorilor către dolar

Noile atacuri din Golf au mutat interesul investitorilor către dolar
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lipsa unui acord de armistițiu în conflictul din Golful Persic, unde Statele Unite și Iran au reluat atacurile, a îndreptat atenția investitorilor către moneda americană, considerată „refugiu" în perioadele tulburi. Această evoluție a afectat performanța monedelor de la marginea zonei euro.

Astfel, cursul monedei unice a urcat în a cincea ședință consecutivă de apreciere, de la 5,2556 la 5,2592 lei, față de 5,2393 lei, în urmă cu o săptămână, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 5,254 - 5,26 lei.

Euro a atins pe 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, în urma votării moțiunii de cenzură care a provocat căderea premierului Bolojan și intrarea României în criză politică, într-o perioadă în care trebuie finalizate toate capitolele din PNRR, iar marile agenții de rating se pregătesc să anunțe deciziile privind menținerea în categoria recomandată investițiilor.

Piața monetară a rămas stabilă, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,91%, iar cel la 12 luni, la 5,97%.

Euro a scăzut la 1,1605 - 1,1634 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,5142 la 4,5281 lei, în creștere față de mijlocul săptămânii trecute, când cursul a fost stabilit la 4,4990 lei.

Reducerea plasamentelor în monedă elvețiană a coborât media acesteia de la 5,7432 la 5,7371 lei, față de 5,7266 lei, în urmă cu o săptămână. În schimb, lira sterlină a urcat de la 6,0797 la 6,0899 lei, mai sus cu circa 4 bani comparativ cu miercurea trecută și la mai puțin de un ban de maximul istoric de 6,0960 lei, atins pe 6 mai.

Un recent raport al BCE preciza faptul că aurul a devenit principalul activ utilizat de băncile centrale, reprezentând 27% din rezervele acestora. Acesta a reprezentat principalul motiv care a făcut ca uncia de aur să atingă la sfârșitul lui ianuarie un maxim istoric de 5.595,47 dolari. Însă ieșirile din fondurile ETF pe aur, decizie luată de investitorii care s-au reorientat către plasamentele în dolari, pentru a achiziționa titluri de stat americane, care oferă un randament mai mare, a produs o reașezare a prețurilor. Miercurea aceasta, metalul galben a scăzut la 4.438 - 4.497 dolari, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 657,5752 lei la 647,5312 lei, față de 649,8877 lei, la jumătatea săptămânii trecute.

Monedele din regiune au avut o evoluție descendentă față de miercurea trecută, iar mediile lor s-au depreciat la 4,2433 zloți/euro, respectiv, 355,76 forinți/euro.

Majorarea plasamentelor în moneda americană și ieșirile din ETF-urile pe bitcoin sau ethereum au afectat valoarea monedelor digitale. Miercurea aceasta, bitcoin a scăzut la 65.405 - 67.401 dolari, față de circa 76.000 dolari, în urmă cu o săptămână. La rândul său, ethereum a alunecat la 1.817 - 1.889 dolari.

Citit 177 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iunie 2026 16:17

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro