Vameșii, în grevă de avertisment timp de două ore

Luni, 15 Iunie 2026 13:00 | Publicat în Regional
Sindicatul Național "Meridian", organizație reprezentativă a angajaților din cadrul Autorității Vamale Române, a anunțat că va declanșa o grevă de avertisment de două ore, miercuri, 17 iunie, între orele 12.00 şi 14.00, „ca urmare a unor probleme grave care afectează condițiile de muncă și drepturile profesionale și salariale ale acestora”. Conform unui comunicat remis de Voinea Negoiță, președintele "Meridian", principalele motive ale protestului sunt neîncheierea ac ...
Discuții despre bullying, explicații adaptate vârstei și activități interactive - toate acestea au făcut parte dintr-o acțiune desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor, la Centrul de zi pentru copii din localitate, unde le-au explicat celor mici despre respect, comportament responsabil și efectele negative ale agresiunii, în toate formele ei. În cadrul întâlnirii, polițiștii au purtat discuții interactive cu cei mici despre formele bullyingului ...
Alexandru Vulpe, arheolog și istoric, s-a născut pe 16 iunie 1931, la Bucureşti. A urmat Facultatea de Istorie din Bucureşti și şi-a susţinut doctoratul cu teza "Necropola halstattiană de la Ferigile. Monografie arheologică". A fost cercetător şi director al Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" al Academiei Române. De asemenea, a fost profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde a predat cursuri speciale în domeniile pre şi protoistorie. A ţinut ...

Remember. Igor Smialowski (1917-2006)

Marți, 16 Iunie 2026 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Igor Śmiałowski, actor polonez de teatru și film, s-a născut pe 20 iunie 1917, la Moscova. Familia sa s-a mutat la Vilnius, după ce Polonia și-a dobândit independența. A absolvit gimnaziul în actuala capială a Lituaniei, apoi a urmat Academia de Arte Frumoase din Vilnius, pe care a abandonat-o în favoarea Școlii de Ofițeri în Rezervă de Artilerie Antiaeriană. În 1939, a participat la apărarea Poloniei, în Bateria 1 de Artilerie Antiaeriană Motorizată. A absolvit Școala S ...

Cum va fi vremea astăzi

Marți, 16 Iunie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea se va menţine frumoasă şi uşor mai caldă decât ieri. Pe fondul unui cer în general senin, temperaturile maxime diurne vor ajunge la 27 de grade Celsius, iar minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 15 grade Celsius. Vântul va sufla slab, din sector vestic, cu 5-10 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 758 mm coloană de mercur, iar umiditatea se va situa între 45 şi 60 la sută. ...

S-a întâmplat pe 16 iunie

Marți, 16 Iunie 2026 07:00 | Publicat în CALENDAR
1313 - Se naşte GIOVANNI BOCCACCIO (m. 1375), scriitor italian. 1801 - Se naşte JULIUS PLUCKER (m. 1868), matematician, fizician german. A adus contribuţii fundamentale în domeniul geometriei analitice. 1835 - Începe să funcţioneze, la Iaşi, Academia Mihăileană - prima instituţie de învăţământ superior din Moldova, unde s-au predat cursuri de istorie, drept, chimie, matematică, arhitectură. Şi-a încheiat activitatea pe 9 februarie 1847. 1878 - Încetează din viaţă CRAWF ...

Carnetul cultural gălăţean

Marți, 16 Iunie 2026 07:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția de grup „Interferențeˮ, cu lucrări de pictură, sculptură, grafică și tapiserie. Program: miercuri - duminică, 9.00 - 16.30.Galeria "Nicolae Mantu" - Expoziţia „Afterimagesˮ, cu lucrări ale Dianei Păunescu. Program: luni - vineri, 10.00 - 18.00; sâmbătă, 10.00 - 14.00.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: Repere arheologice la „Dunărea de Jos”, Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei, „Situri şi context ...

Ce predispun astrele pentru o zi de marţi

Marți, 16 Iunie 2026 00:00 | Publicat în HOROSCOP
BerbecEnergie fizică excelentă. Financiar, ești tentat să riști, dar e mai bine să amâni deciziile majore de investiții.TaurAi nevoie de odihnă și de un meniu mai ușor, pentru a evita problemele digestive.GemeniPot apărea oportunități rapide de câștig în plan financiar, dar trebuie să verifici totul de două ori.RacNivelul de stres poate fi astăzi foarte ridicat, aşa că acordă-ți câteva momente de relaxare.LeuConsumul de energie este mare, așa că ai grijă la micile acc ...

Comedie şi istorie în filmul zilei la tv

Marți, 16 Iunie 2026 12:30 | Publicat în MAGAZIN
"Saturday Night" Film Now, marţi, 16 iunie, ora 20,00SUA (2024), biografic, comedie, istoricCu: Finn Wolfhard, Willem Dafoe, Dylan O'Brien, J.K. Simmons, Ella HuntTitlul original: Saturday NightPe 11 octombrie 1975, la ora 23:30, o trupă feroce de tineri comedianți și scenariști a schimbat televiziunea pentru totdeauna. Aflați ce s-a întâmplat în culise în cele 90 de minute care au precedat prima emisiune Saturday Night Live. ...
Intervenție cu final fericit pentru jandarmii gălățeni, care au ajutat o bătrână să se întoarcă în siguranță la familie, după ce s-a rătăcit pe străzile orașului. O plimbare obișnuită în apropierea locuinței s-a transformat într-un moment dificil pentru o gălățeancă de 84 de ani, care s-a rătăcit și a ajuns în centrul orașului. Neștiind cum să revină acasă, femeia a cerut sprijinul unei trecătoare, care a sunat la 112. Ajunși rapid la fața locului, oamenii ...
Pagina 5 din 3959