Sicriul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, la Focșani
Duminică, 09 Noiembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Sicriul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, repatriat după 168 de ani, va ajunge luni la Muzeul Vrancei din Focșani, unde publicul îl poate omagia până miercuri, confrom Mediafax.
Primăria a anunțat că orașul a fost ales datorită legăturilor istorice cu familia Ghica și rolului său în istoria națională. Luni, de la ora 14.00, în Piața Unirii va avea loc un ceremonial militar și religios, cu participarea Gărzii de Onoare și a Muzicii Militare a Jandarmeriei.
După ceremon ...
Ultimul domnitor al Moldovei revine acasă
Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Rămăşiţele pământeşti ale ultimului domnitor al Principatului Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, vor fi readuse în ţară şi înhumate lângă Palatul Culturii din Iaşi, a anunţat primarul Mihai Chirica, potrivit HotNews.ro.
Deshumarea va avea loc pe 7 noiembrie, în Franţa, iar pe 8 noiembrie sicriul va ajunge la Bucureşti.
Procesiunea de reînhumare va fi una oficială, cu onoruri dedicate unui şef de stat.
Domnitorul, care a condus Moldova în perioada 1849-1856, a fost promo ...

