Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” și Consiliul Județean Galați organizează, la cele două filiale ale bibliotecii, în perioada vacanței de vară, două cluburi de vacanță dedicate copiilor. Clubul de vacanță de la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, intitulat CLUBUL BiblioVACANȚA, este dedicat copiilor cu vârsta între 5 și 12 ani și se va desfășura în fiecare săptămână, de luni până joi, de la ora 10,00, în perioada 18 iulie – 18 august 2022. Pentru a part ...

Lansare de carte a unei tinere scriitoare

Miercuri, 13 Iulie 2022 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Joi, 14 iulie 2022, la ora 17.00, la Biblioteca Județeană "V.A. Urechia", va avea loc o nouă ediție a Salonului literar "Axis Libri", în care este programată lansarea cărții "Chemări lăuntrice. Jurnalul unui pelerin" ("Inner callings. A pilgrim’s diary"), a tinerei scriitoare Bristena Georgiana Mantu. Vor fi prezenți  ca invitați speciali criticul literar Virginia Dimofte-Chiriac şi poeții Viorel Dinescu și Sterian Vicol. Evenimentul va fi moderat de bibliotecarul, scriitorul ...
Comisia Europeană a acordat Bibliotecii Județene "V.A. Urechia", la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii oficiale, la care au participat sute de persoane, titlul "Marca Patrimoniului European". Acest important și râvnit trofeu a fost acordat pentru rolul deosebit pe care Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați (astăzi sediul Bibliotecii) l-a avut în istoria și cultura europeană, precum și în crearea Europei de astăzi. În România, în afară de Palatul Comisiei Europene ...
Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia” din Galați este foarte apreciată nu doar de cititorii care îi calcă pragul, dar și de membrii breslei din care face parte. După succesul internațional unde a câștigat prestigiosul titlu Marca Patrimoniului European pentru clădirea monument în care își desfășoară activitatea – Palatul Comisiei Europene a Dunării, aceasta a mai obținut de curând încă două premii naționale. Săptămâna trecută s-a desfășurat Conferința Națion ...

Bibliotecă și educație digitală pentru copiii din Pechea

Miercuri, 25 Mai 2022 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Copiii din Pechea vor avea acces la o bibliotecă modernă şi la resurse digitale, grație unui proiect derulat în parteneriat de Fundaţia Inimă de Copil și Fundația Orange. Cele două organizații au semnat un contract de finanțare în valoare de 35.000 de lei pentru refacerea spațiului dedicat Centrului de Consiliere şi Sprijin din comuna Pechea, Galați și dotarea centrului cu echipament care să faciliteze accesul la resurse educaționale tradiționale și digitale. Concret, în ca ...

Peste 1.500 de cărţi noi la Biblioteca „V.A. Urechia”

Sâmbătă, 14 Mai 2022 14:00 | Publicat în Actual
Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia" a făcut, cu sprijinul Consiliului Judeţean Galaţi, o nouă achiziţie de cărţi, pe care le pune la dispoziţia cititorilor. Este vorba despre peste 1500 de volume noi, dedicate atât adulţilor, cât şi copiilor şi adolescenţilor. Volumele au fost în valoare de 66.153,18 lei, fondurile fiind asigurate de Consiliul Judeţean Galaţi.  Astfel, au intrat în colecţiile instituţiei nu mai puţin de 1550 de volume noi. Noile cărţi achiziţionate su ...
Mai mulți militari americani și români s-au întâlnit, miercuri, 4 mai 2022, la Biblioteca Județeană "V.A. Urechia", cu zeci de elevi din Galați, purtând un dialog amical, într-o atmosferă relaxantă și naturală. La întâlnire au participat, cum aflăm de la Florina Diaconeasa, șef Serviciu Relații cu Publicul, aproximativ 90 de elevi de la Liceul Teoretic "Emil Racoviță", Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", Școala Gimnazială Nr. 20, Școala Gimnazială Nr. 34, ...
Palatul Comisiei Europene a Dunării - sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” încă din anul 1968 – a obținut titlul de Marca Patrimoniului European, în cadrul competiției internaționale organizate de Comisia Europeană. Astfel, monumentul istoric de la Galați, pentru care Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cu sprijinul Consiliului Județean, s-a înscris în competiția europeană, este candidatul din partea României care a fost declarat câștigător și va primi, în ...

Identificarea și evitarea știrilor false, la Bibliotecă

Miercuri, 13 Aprilie 2022 16:25 | Publicat în EDUCAŢIE
Pe 14 aprilie 2022, la ora 10,30, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, partener în cadrul Campaniei Naționale „HAI PE NET!”, susținută de Fundația EOS, sub egida inițiativei europene ALL DIGITAL WEEK, organizează o întâlnire cu tema Identificarea și evitarea știrilor false. Siguranța pe internet. După cum am aflat de la Florina Diaconeasa, şef Serviciu Relaţii cu Publicul, la întâlnire vor participa elevi din clasele IX-XII de la Colegiul de Industrie Aliment ...
Biblioteca Județeană "V.A. Urechia" vine în sprijinul refugiaților ucraineni printr-o serie de proiecte. "Ora de limbă română pentru ucraineni" este un proiect realizat în parteneriat cu Asociația Femeilor Profesioniste, sub îndrumarea profesoarei Emilia Pleșa. Prima întâlnire din cadrul acestui proiect a avut loc pe 23 martie. Mame și copii, majoritatea membri ai unui club de hochei din Ucraina, însoțiți de antrenorul de hochei Evgheni Pisarenko, au fost inițiați în bazele ...
Pagina 2 din 31