România se împrumută atât din piața locală cât și din cea externă, în condițiile în care trebuie să rostogolească datorii mai vechi, dar și să acopere deficitul bugetar. Costurile mari sunt consecința înrăutățirii notelor acordate de marile agenții de rating, care de la perspectivă „stabilă” ne-au retrogradat la perspectivă „negativă”, imediat după ce scena politică a fost zguduită de popularitatea izolaționiștilor-suveraniști.
Statul a continuat la înce ...
Combinatul Liberty Galaţi nu va putea fi executat silit timp de patru luni
Miercuri, 05 Martie 2025 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Compania Liberty Galaţi S.A. a primit miercuri, 5 martie, 120 de zile de păsuire în privința obligațiilor de a-și achita datoriile, astfel că niciun creditor nu va putea cere executarea silită.
Tribunalul Galaţi a admis cererea formulată de Liberty Galaţi S.A., în dosarul nr. 504/121/2025, potrivit anunţului postat pe portalul instituţiei. ”Astfel, în temeiul art. 23 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 16 din Legea nr. 85/2014, se deschide procedura de conc ...
Liberty Galați a inițiat procedura de concordat preventiv, pentru a evita intrarea în insolvență
Marți, 04 Martie 2025 19:33 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul Liberty Galați a inițiat procedura de concordat preventiv, o procedură juridică menită să ofere o șansă companiilor care se confruntă cu dificultăți financiare, dar care au încă potențialul de a deveni viabile din punct de vedere economic.
Aceasta permite debitorului să negocieze un acord cu creditorii pentru a restructura datoriile și a reface echilibrul financiar al afacerii. Practic, este un instrument de prevenire a insolvenței, care facilitează salvarea și re ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 1,9 la sută, în octombrie 2024, comparativ cu luna precedentă, la 597,2 milioane de lei, de la 585,7 milioane de lei în septembrie, conform datelor Ministerului Finanţelor. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 7,58 la sută, de la 154,3 la 166 milioane de lei, iar cele de peste 120 de zile au scăzut cu 2,18 la sută, de la 339,4 milioane de lei, în septembrie 2024, la 332 milioane de lei în octombrie 2024. Arieratele de pest ...
100.000 de cereri de amnistie fiscală, respinse
Miercuri, 04 Decembrie 2024 13:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Finanţelor a încasat, potrivit profit.ro, 5,6 miliarde de lei din amnistia fiscală, în contextul în care ţinta acestui demers a fost revizuită în noiembrie la 5,6-6 miliarde de lei. Până la termenul-limită (25 noiembrie), 202.479 de firme şi persoane fizice au cerut să beneficieze de amnistie, cereri din care 99.758 au fost respinse. În urma celor 50.390 de cereri aprobate, statul a încasat 5,61 miliarde de lei din datoriile anterioare datei de 31 august (data până la ...
Datornicii gălățeni la bugetul local „nu pupă” amnistie fiscală
Joi, 14 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în Regional
Au trecut șapte ani de când gălățenii cu datorii la bugetul local, fie ei persoane fizice ori juridice, s-au putut bucura de facilitățile oferite de o amnistie fiscală, prin care scapi de dobânzi și penalități la obligațiile de plată restante dacă achiți datoriile principale. În mod sigur, va mai trece încă cel puțin un an, dacă nu chiar patru, până când autoritățile locale vor mai da o astfel de dovadă de bunăvoință față de datornici.
În ziua de 21 octombrie, ...
Datoria administraţiei publice (guvernamentală) a urcat, în iulie 2024, până la 876,288 miliarde lei, de la 860,331 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a urcat la 52 la sută, de la 51,1 la sută în iunie (PIB conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 10 octombrie 2024). În a şaptea lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 824,06 miliarde de ...
Peste 44.000 de gălățeni sunt datori la stat. Sumele neplătite se ridică la peste un miliard de lei
Luni, 21 Octombrie 2024 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Amnistia fiscală, prin care firmele și persoanele fizice pot beneficia de reducerea unor obligații restante către bugetul de stat, a intrat în vigoare odată cu publicarea procedurii în Monitorul Oficial. Toată partea de "hârțogărie", inclusiv trimiterea cererii de anulare a unor obligații, trebuie finalizată până cel mai târziu la data de 25 noiembrie.
Conform datelor furnizate "Vieții libere" de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, numărul con ...
„Amnistia fiscală” - plătești restanțele și scapi de penalități
Joi, 05 Septembrie 2024 07:44 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul a adoptat, miercuri, actul normativ privind amnistia fiscală, în baza căruia dobânzile și penalitățile vor fi anulate, dacă restanțele la buget sunt achitate până pe 25 noiembrie
Contribuabilii care îşi achită la zi taxele vor primi de luna următoare și o bonificaţie de 3 la sută. Scopul acestei măsuri este cel de a aduce venituri în plus la buget. România se află în procedură de deficit excesiv, în condițiile în care volumul creanțelor bugetare neîncasate ...
Doi datornici au oprit apa la 40 de apartamente
Duminică, 18 August 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Era o vorbă înainte, cum că prietenii ți-i alegi singur, dar vecinii ți-i dă statul. Nimic mai adevărat. Unul din marile dezavantajele ale vieții la bloc, mai ales atunci când primești apă la paușal și nu pe țeavă separată, este că, dacă un vecin de pe scară nu vrea sau nu are de unde să plătească întreținerea iar datoriile se acumulează peste măsură, suferă toți, nu doar rău-platnicul.
O astfel de situație s-a înregistrat, la începutul săptămânii trecute, la ...

