Premierul Ciolacu a redeschis, la sfârșitul săptămânii trecute, discuția despre politica fiscală, declarând că România trebuie să aleagă între impozitarea unică, "sistem care nu mai există nicăieri", și impozitarea progresivă, "cum au toate țările dezvoltate". Discuția pe acest subiect nu este nouă, ea a mai fost "întredeschisă" în 2023, tot de PSD, iar liberalii s-au opus. A rămas ca-n tren. Ideea schimbării sistemului de impozitare trebuie, însă, făcută numai dup ...
Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au efectuat, în luna decembrie a anului trecut, 33 de inspecții fiscale și 24 de controale la persoane juridice și fizice, în urma cărora au stabilit obligații suplimentare de plată în valoare de 3,79 milioane de lei. Cea mai mare pondere din aceste obligații (43,80%) a avut-o TVA, în cuantum de 1,66 milioane de lei. De asemenea, ca urmare a celor 15 acțiuni de verificare documentară efectu ...
Primăria Galați propune anularea unor creanțe fiscale
Joi, 18 Ianuarie 2024 10:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Anularea creanțelor fiscale mai mici de 39,99 de lei, aflate în sold la data de 31 decembrie 2023, înregistrate în evidența curentă, pe fiecare rol nominal unic”, propune un proiect de hotărâre ajuns la comisiile Consiliului Local. Acest plafon se stabilește doar pentru rolurile care nu mai au bunuri impozabile, înregistrate în evidența fiscală în anul precedent, se precizează în proiectul de hotărâre. Iată pe ce se bazează propunerea Primăriei. Codul de procedură fisc ...
Cursă contracronometru pentru depunerea Declarației 112
Joi, 21 Decembrie 2023 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Schimbările fiscale care vizează restrângerea facilităților acordate angajaților din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, adoptate prin intermediul Legii nr. 296/2023, au intrat în vigoare la 1 noiembrie, astfel că angajatorii din domeniile respective trebuie să depună raportările salariale până la 21 decembrie, în conformitate cu noile reglementări.
Deloitte România scrie că modificările care trebuie operate în sistemele interne de salarizare sunt substa ...
ANAF oferă asistență în declararea obligațiilor fiscale
Duminică, 17 Decembrie 2023 20:20 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) oferă suport în vederea completării şi depunerii Declaraţiei 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate"."În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 şi 1112 Bis din 11 decembrie 2023, a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de ...
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind bugetul de stat
Vineri, 15 Decembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat proiectele de lege privind bugetul de stat 2024 şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. Totodată, a fost adoptat un proiect de lege şi pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe anul 2024.
Proiectele de lege au fost aprobate în cursul zilei de joi şi vor fi transmise Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătute şi adoptate în procedură de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă al Executivului. A ...
SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi
Joi, 14 Decembrie 2023 14:27 | Publicat în Regional
SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024
În contextul în care, începând cu 1 ianuarie 2024, înrolarea și transmiterea de facturi prin sistemul național de facturare e-Factura intră în vigoare, SmartBill susține tranziția antreprenorilor români către adoptarea și integrarea acestui nou tip de reglementare. Astfel, toți utilizatorii din eco ...
A fost promulgată Legea privind măsurile fiscal-bugetare
Joi, 26 Octombrie 2023 20:04 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, a informat Administraţia Prezidenţială.
Judecătorii CCR au respins, pe 18 octombrie, ca neîntemeiată, sesizarea USR, Forţei Dreptei, semnată şi de către deputaţii Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină, care atunci erau la PNL, pe pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul şi-a asumat răspund ...
Taxe pe veniturile a căror proveniență nu poate fi dovedită
Luni, 25 Septembrie 2023 09:00 | Publicat în Regional
Veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită urmează să fie impozitate cu 70 la sută, începând cu 1 iulie 2024, conform proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung."Începând cu data de 1 iulie 2024, se propune modificarea cotei de impozit pentru veniturile realizate de persoanele fizice a căror provenienţă nu poate fi dovedită, prin introducerea unei cote ...
Ministerul Finanţelor propune ca anumite măsuri fiscale ce vizează introducerea de noi impozite sau majorarea celor existente precum şi eliminarea unor facilităţi să se poată aplica într-un termen mai scurt de şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, în situaţii extraordinare de deficit bugetar.Un proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de instituţie propune "introducerea unei excepţii de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în ...