Premierul Ciolacu a redeschis, la sfârșitul săptămânii trecute, discuția despre politica fiscală, declarând că România trebuie să aleagă între impozitarea unică, "sistem care nu mai există nicăieri", și impozitarea progresivă, "cum au toate țările dezvoltate". Discuția pe acest subiect nu este nouă, ea a mai fost "întredeschisă" în 2023, tot de PSD, iar liberalii s-au opus. A rămas ca-n tren.
Ideea schimbării sistemului de impozitare trebuie, însă, făcută numai după consultarea reală cu mediul de afaceri, cu sindicatele, "cu toată lumea la masă", cum s-a exprimat Ciolacu. În declarații sună bine, dar pe noi practica ne omoară, nu teoria.
Impozitarea în cotă unică, sistemul care se aplică acum în România, pleacă de la principiul că fiecare contribuabil plătește aceeași cotă de impozit. Diferența se face numai la nivelul sumelor plătite drept impozit. Susținătorii cotei unice spun că acest sistem este mult mai ușor de gestionat și încurajează productivitatea.
Taxarea progresivă înseamnă că, pe măsură ce veniturile contribuabililor cresc, se majorează și cota de impozit datorată statului. Acest sistem ar trebui să se aplice pe venitul global, adică nu doar veniturilor din salarii, ci și celor din dividende, tranzacții bursiere, dobânzi sau alte venituri din capital. Susținătorii acestui sistem susțin că ar aduce mai multă echitate în distribuirea veniturilor și ar reduce decalajele între cetățenii cu venituri mari și cei cu venituri mici, plus că încasările statului vor crește.
Greu de crezut, pentru că un rol foarte important în "piesă" îl va avea ANAF, care abia merge de-a bușilea în ceea ce privește digitalizarea. Sistemul ar aduce și o birocrație suplimentară. Potrivit consultantului fiscal Gabriel Biriș, 6,5 milioane de oameni ar trebui să depună anual declarații de impunere. Un sistem care globalizează veniturile e mult mai dificil de administrat. Iar ANAF are probleme de colectare și în prezent, când România are cel mai simplu sistem de taxare posibil.
Impozitarea progresivă s-a mai practicat în România în perioada 2000-2004, când existau cinci praguri de venit impozabil: 18%, 23%, 28%, 34% și 40%. Conform sindicaliștilor de la Cartel ALFA, se conturează "intenția guvernanților de a relua politicile fiscale nefericite" ale acelei perioade, în care pragul maximal de impozitare a fost aplicat de la nivelul salariului mediu pe economie. "Această tendință se observă și în modalitatea în care astăzi se aplică facilitățile fiscale pentru bonuri de valoare. În plus, propunerea unui sistem fiscal progresiv cu numai două praguri, în care al doilea prag (cel maximal) să fie aplicat de la un nivel atât de scăzut al veniturilor, ratează complet scopul introducerii unor trepte progresive de impozitare, realizării justiției sociale și reducerii inegalităților".
De-aia e bine să stea "toată lumea la masă" când e vorba despre sistemul de impozitare. Poate facem și noi măcar o dată-n viață ca nemții, să judecăm de zece ori și să tăiem o singură dată și bine. Pentru că prea multe decizii cu impact național s-au luat numai din birourile din Piața Victoriei, fără nicio legătură cu economia reală.
