Rezultatele inspectorilor fiscali gălățeni în luna mai

Rezultatele inspectorilor fiscali gălățeni în luna mai
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au efectuat, în luna mai, 23 de inspecții fiscale și 23 de controale inopinate și încrucișate, în urma cărora au fost stabilite obligații suplimentare de plată de 428.596 de lei, atât la contribuabili persoane juridice, cât și la persoane fizice. Principalele obligații stabilite suplimentar, în cuantum de 297.463 de lei, sunt reprezentate de TVA, sumă echivalentă cu un procent de 69,40% din total.

"În virtutea rolului preventiv, ca urmare a celor 23 acțiuni de verificare documentară efectuate la contribuabili persoane juridice, organele de inspecție fiscală au stabilit obligații suplimentare la bugetul de stat în cuantum de 904.109 lei. De asemenea, la contribuabili persoane fizice s-au finalizat nouă acțiuni de verificare documentară, nefiind stabilite obligații de plată", precizează AJFP Galați.

Instituția menționează că, în luna mai, s-au emis șase notificări de conformare, cu un risc fiscal estimat în sumă totală de 1,8 milioane de lei. Notificările de conformare au fost transmise în vederea reanalizării situației fiscale și corectarea declarațiilor de contribuabili, în termen de 30 de zile, dacă se confirmă riscurile identificate.

Citit 2040 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Iunie 2024 13:26

2 comentarii

  • postat de Goe
    Luni, 17 Iunie 2024 06:03
    109.166.128.***
    La firme de STAT nu se fac controale ?
    0
    0
  • postat de Trandafirul Galben
    Vineri, 14 Iunie 2024 18:52
    5.13.202.***
    Iar ați scris articol despre "SFINȚII" de la Finanțe?
    Când oare se va relata și despre firmele cărora le tin contabilitate,deși legea nu le permite?
    Dar despre abuzuri?
    0
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.