Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri. "Suntem o societate care nu va fi deloc ferită (...) de flagelul drogurilor, trafic de droguri, o populaţie tânără afectată de consum de droguri. În Parlament, la acest moment, sunt trei iniţiative-cheie care ar putea să ducă la diminuarea fenomenului traficului de droguri. Ca ministru al Justiţiei, apelez la înţelepciunea col ...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate. Potrivit legii, cartea electronică de identitate permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum şi autentificarea în sistemele informatice ale instituţiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat. Opţional, ...

Infractorii gălățeni, urmăriți cu brățări electronice

Joi, 04 Ianuarie 2024 21:00 | Publicat în JURIDIC
Începutul de an aduce și la Galați, la fel ca în alte 19 județe incluse în primul lot de implementare a sistemului de monitorizare electronică, brățările speciale pentru anumite categorii de infractori Cei pe numele cărora sunt emise ordine de protecție, cei aflați sub control judiciar sau arestații la domiciliu vor putea fi detectați imediat dacă încalcă vreo regulă stabilită, polițiștii putând ajunge la ei într-un timp foarte scurt. Consecința încălcării regulii va ...
USR a cerut, miercuri, ca proiectul de lege „Stop petarde!” să fie deblocat în Parlament şi adoptat de urgenţă, în contextul în care zeci de copii şi adulţi au ajuns şi la final de an 2023 la spital, din cauza rănilor provocate de petarde, informează news.ro. ”Zeci de copii şi adulţi au ajuns şi la final de an 2023 la spital, din cauza rănilor provocate de petarde. În cazul unora, din păcate, nu vorbim doar despre răni care necesită tratament pe moment, ci de urmări pe ...

Legi sexuale ciudate din lume

Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 16:49 | Publicat în SOCIETATE
În Emiratele Arabe Unite, mai precis în Dubai, orice tip de manifestare a afecțiunii în public poate fi pedepsită cu 10 zile de închisoare pentru fiecare persoană implicată. În Uruguay este perfect legal ca, în cazul în care un bărbat este prins făcând sex cu soția altui bărbat, soțul încornorat să-l ucidă pe amant sau să-l castreze, iar soției poate să-i taie nasul.În Estonia, în capitala Tallinn, actul sexual trebuie să beneficieze de atenția totală a participanț ...
Blocul Național Sindical (BNS) informează că, joi, 7 decembrie, președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății (PL-x 172/20.03.2023)."Prin urmare, angajații din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Case ...

Mafioții nu se (re)educă la bibliotecă

Joi, 30 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Poate la săpat șanțuri, turnat betoane sau prin mină ar fi vreo șansă, dar să-i pui să șteargă praful pe rafturi sperând că își vor scoate nelegiuirile din cap și vor prețui munca cinstită, în niciun caz. Realitatea ne demonstrează cum niște dealeri care au otrăvit, peste un deceniu, trupuri şi suflete cu porcării ilegale, au zburdat fericiți pe străzi și au propagat un fenomen pe care numai o lege ca-n Malaezia îl mai poate stârpi. Frații Amid se odihnesc acum în ...
Conform unui proiect adoptat de Camera Deputaților ca for decizional, folosirea, fără drept, în timp de pace, a emblemei sau a denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia este pedepsită cu închisoare de la 2 la 18 luni sau cu amendă. De asemenea, folosirea, fără drept, în timp de război sau pe durata stării de asediu, în legătură cu operațiunile militare, a emblemei sau denumirii Crucii Roșii ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia e ped ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a anunțat în această săptămână că a votat, alături de colegii săi din PNL, pentru noua lege a pensiilor, subliniind că în ultimii 4 ani PNL a majorat în mod constant punctul de pensie.  „PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea veniturilor părinților și bunicilor noștri. Ne dorim ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă și de co ...
Proiectul Legii pensiilor va intra în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor luni, 20 noiembrie, potrivit unei decizii a Biroului permanent al forului legislativ, informează Agerpres. Termenul de depunere a amendamentelor este 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen. Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conf ...
Pagina 3 din 5