Foarte tinerii scriitori, la ora primelor distincții

Sâmbătă, 15 Iunie 2024 00:45 | Publicat în Regional
La Librăria "Alexandria" din strada Domnească nr. 52, a avut loc, duminică, 9 iunie, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de proză scurtă "LiterAventura", ediția a II-a, organizat de Asociația "Sens" și de revista de cultură "Argo".Adresat elevilor de liceu, concursul a fost lansat la începutul anului, iar creațiile cele mai reușite au fost răsplătite cu premii în bani, diplome și cărți. Juriul (Elena Grigoriu, Centa Solomon, Adi G. Secară, Victor Vasiloan ...

Iniţiaţi corect, tinerii vor fi mai fericiți

Duminică, 09 Iunie 2024 08:53 | Publicat în SOCIETATE
Programele corect implementate ating dimensiuni transdisciplinare, de la anatomie, la psihologie, la sociologie, la istoria religiilor, la management emoțional Prin educația sexuală, copiii învață cum funcționează propriul corp, cum să relaționeze cu alții, cum să își gestioneze emoțiile, cum să aibă o imagine de sine pozitivă. Află despre drepturile lor și învață cum să devină mai responsabili. Specialiștii consideră că prin educația sexuală se obțin o serie de r ...
Se poate spune că bugetul României trăiește din povești de succes. Condiția pe care povestea trebuie s-o îndeplinească pentru a deveni realitate este să producă efecte palpabile La Cudalbi există tineri care, spre deosebire de mitologie, sunt oameni în aparență absolut normali. Rezultatele însă nu-i rezumă la această lipsă de relief pe care o presupune normalitatea. Sunt oameni care fac și se vede. Este vorba de Daniela și Adrian Mihalache și povestea lor de succes. Daniel ...

Premii pentru cei mai tineri antreprenori din Galaţi

Vineri, 29 Martie 2024 12:45 | Publicat în SOCIETATE
Prima semifinală județeană a competiţiei de planuri de afaceri "Maratonul pentru educație antreprenorială", adresată liceenilor, s-a desfăşurat la Galaţi. La concursul organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) - Sucursala Galați, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați și Universitatea "Danubius", au fost premiate cele mai bune planuri de afaceri prezentate de cele opt echipe înscrise, formate din 37 de liceeni gălățeni.Marel ...
România are cea mai mare pondere a tinerilor (de 15-29 de ani) care nu vor să muncească din întreaga Uniune Europeană. Vestea și mai proastă este că în ultimii 10 ani această pondere aproape că s-a dublat. Tinerii români par să-i dea dreptate lui Kim Kardashian, care spunea că "nimeni nu mai vrea să lucreze în zilele noastre", comentează Hotnews. Problema tinerilor care nici nu studiază și nici nu lucrează este menționată și în lucrarea INS "Tendințe sociale". "Un factor ...

Tinerii români, cel mai mare risc de sărăcie din Europa

Vineri, 23 Februarie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România avea în 2022 cea mai ridicată rată de deprivare materială şi socială severă în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani) din rândul statelor membre UE, de 25,4 la sută, în condiţiile în care media la nivelul blocului comunitar era de 6 la sută, arată datele publicate vineri de Eurostat. Potrivit acestor date, ţările UE cu cea mai mare proporţie de tineri care se confruntă cu deprivare materială şi socială severă au fost România (25,4 la sut ...

Conducere nouă la TNL Galați!

Luni, 19 Februarie 2024 07:00 | Publicat în Regional
Tinerii liberali şi-au ales noua conducere: Teodor-George Alupoaei este președintele organizației județene a Tineretului Național Liberal Galați, iar prim-vicepreședinți au fost aleși Marius Mihalache și Marius Ivan. La votul din Aula Magna a Univesității Danubius au asistat nume importante din politica locală și națională: președintele PNL Galați - deputatul George Stângă, prim-vicepreședintele PNL Galați - deputatul Onuț Atanasiu, președintele Tineretului Național Lib ...
Într-o lume în continuă schimbare, tinerii reprezintă motorul inovației și schimbării. Pentru a-și dezvolta potențialul și pentru a explora oportunitățile de carieră, Youth Speak Forum Galați 2023 este evenimentul care trebuie marcat în calendarul fiecărui student pasionat de dezvoltare și schimbare.  Youth Speak Forum Galați este un eveniment organizat de AIESEC Galați, parte a celei mai mari organizații neguvernamentale de tineret din lume. Scopul acestui eveniment este ...

Youth Speak Forum e răspunsul!

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 13:30 | Publicat în Regional
Hey! Ești în ultimul an și nu știi încotro?  Youth Speak Forum e răspunsul!  Inspiră-te de la specialiști  Transformă visele în carieră  Găsește-ți oportunități unice!  AIESEC organizează la sfârșitul acestei luni un eveniment special dedicat tuturor tinerilor din Galați! Un eveniment în care companiile din mai multe domenii vor veni să susțină câte un atelier practic în care tu te poți face remarcat în fața angajatorilor, poți cunoaște mult mai bine ...

Youth Speak Forum se apropie!

Joi, 09 Noiembrie 2023 13:23 | Publicat în Regional
Suntem bucuroși să împărtășim cu voi o actualizare importantă! Data evenimentului Youth Speak Forum s-a schimbat, suntem entuziasmați ca niciodată pentru această nouă oportunitate de a ne conecta și învăța împreună. Noua dată a evenimentului este pe 25 noiembrie. De ce să vii la eveniment? discuți cu specialiști  din domeniul tău; te faci remarcat în rândul angajatorilor; împărtășești idei alături de tineri pasionați la fel ca tine; Așa că nu ezita ...
Pagina 1 din 2