Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Amendați pentru că au dat distracția pe scandal

Scris de Miercuri, 05 Iunie 2024
Petrecerea fără puțină ceartă nu e petrecere, au considerat mai mulți gălățeni care au participat, în weekend, la manifestările organizate cu diverse prilejuri în județ, dar în principal în municipiul Galați Echipajele de intervenție constituite din polițiști și jandarmi au avut de muncă la cele zece manifestări cultural-artistice, aglomerările de…

La mila Ecosal, cu gunoiul la poartă şi cu maidanezii pe urme. Deșeuri și neglijență pe o stradă centrală din oraș (FOTO)

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Un cartier îngropat în gunoaie, lume necivilizată și autorități impasibile și absente la strigătul disperat al locuitorilor din zona centrală a orașului, care au ajuns la limita răbdării și care se plâng că sunt nevoiți să stea cu ușile și cu ferestrele închise, deși afară e foarte cald, din cauza…

De la tobogane gonflabile, la măşti tradiţionale, bucurii pentru toţi copiii

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Pe 31 mai s-a sărbătorit în avans ziua copilului la şcolile din comuna Tulucești, manifestarea fiind organizată de profesori și de oficialitățile locale Cei 300 de copii au desfășurat diferite activități în școală, chiar și pe stradă, au fost invitați pe terenul de sport unde s-au instalat tobogane gonflabile și…

Absolvenții gălățeni din acest an, așteptați să se înscrie la șomaj

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Absolvenții gălățeni ai instituțiilor de învățământ, promoția 2024, se pot înregistra în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile calendaristice de la absolvire, pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piața…

Tancurile sud-coreene au făcut spectacol la Smârdan (VIDEO)

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Pe parcursul lunii mai, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan au avut loc exerciţii demonstrative cu tancul de luptă K-2 "Black Panther", dezvoltat de compania sud-coreeană Hyundai Rotem. La finalul aplicaţiei, armata sud-coreenă a publicat un material video spectaculos de la testele realizate în poligonul din judeţul Galaţi.În…

Electrica a uitat de o avarie de săptămâna trecută, din Galați

Scris de Luni, 03 Iunie 2024
Acum o săptămână, în serile de marți și miercuri (28-29 mai), două avarii majore au lăsat fără curent electric, timp de peste o oră, câteva mii de gălățeni din mai multe zone ale orașului. Marți au pățit-o gălățenii din Micro 20, iar miercuri, cei din zona centrală a orașului. Nu…

Centru-suport al Blocului Național Sindical, la Brăila

Scris de Luni, 03 Iunie 2024
Blocul Național Sindical (BNS) a anunțat deschiderea a patru centre-suport în patru regiuni ale țării, dedicate deservirii nevoilor membrilor de sindicat și a lucrătorilor care doresc să se alăture în viitor mișcării sindicale. Noile centre-suport au fost deschise în București, Brăila, Craiova și Cluj."Aceste locații au fost selectate strategic, pentru…

Se reabilitează conducta de apă din cartierul Aurel Vlaicu

Scris de Luni, 03 Iunie 2024
Operatorul regional Apă Canal a început reabilitarea conductei de apă potabilă din zona străzilor Alba Iulia, Călimănești, Olănești şi Călugăreni, din cartierul Aurel Vlaicu În cadrul lucrărilor, se vor monta 1.465 de metri de conducte noi, care vor deservi blocurile L7, P7A, L6, L5A, L4A, L3A, K8, K9A, K4A, P2A,…

Cercetaşii României s-au reunit din nou la Tecuci

Scris de Sâmbătă, 01 Iunie 2024
În fiecare an, la sfârșitul lunii mai, cercetașii din întreaga țară își dau întâlnire la Tecuci, la Statuia Cercetașului, singurul monument de acest fel din România, amplasat în oraşul gălăţean în anul 1924 Anul acesta, peste 600 de persoane au participat, în perioada 24-26 mai, la manifestările prilejuite de sărbătorirea…

Concert al micilor pianişti de la Centrul Cultural

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Miercuri, 29 mai, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos" Galați, a fost prilej de mare bucurie, dar și de emoții, iar pianul din Sala Rondă a răsunat sub mânuțele delicate ale copiilor. Micuții pianiști au încântat publicul cu repertorii variate, iar prestația lor a fost răsplătită de părinții și bunicii…

Zeci de firme din Galați și-au suspendat activitatea

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul,…

Bărbat dispărut din satul Viile

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Pe data de 20 mai 2024, Florea Anton, în vârstă de 65 de ani, cu domiciliul în satul Moscu, oraș Tg. Bujor, a plecat de la un amplasament de creștere a animalelor de pe raza localității Viile, comuna Fârțănești, unde desfășura activități lucrative, și nu a mai revenit. Bărbatul prezintă…

Ziua Copilului, la Tecuci

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Ziua Internațională a Copilului va fi marcată la Tecuci sâmbătă, 1 iunie, printr-o serie de spectacole, programate pe parcursul întregii zile Între orele 10.00 și 14.00, cei mici sunt aşteptaţi în Parcul "Regina Elisabeta", cu numeroase surprize, printre care personaje din desene animate, activități distractive, modelaj de baloane și face-painting.…

Luni, festival de dans popular pentru copii

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, Grădiniţa cu Program Prelungit "Motanul Încălţat", Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 şi Asociaţia "Doiniţa Covurluiului" vă invită la prima ediţie a Festivalului pentru copii "Joc voios de românaş". Evenimentul va avea loc luni, 3 iunie, începând cu ora 9,30, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", gălăţenii…

Spectacolul aviatic de pe faleză începe la ora 17.00

Scris de Vineri, 31 Mai 2024
Festivalul "Galați StreetFest" va debuta vineri, 31 mai, cu un spectaculos show aviatic, care va putea fi urmărit pe Faleza Dunării, cu începere de la ora 17.00. Demonstrația va dura 45 de minute și va fi asigurată de una dintre echipele reprezentative ale Aeroclubului României - "The Hawks of Romania".…

Mai răsfirați alegerile, băieți!

Scris de Joi, 30 Mai 2024
Unul dintre cei mai vechi lideri sindicali din România, Bogdan Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, a fost prezent pentru o zi la Galați, pentru a participa la consiliul general al filialei locale, care va fi condusă și în următorii patru ani tot de Romică Gîrneață.Cu acest prilej, una…

Acord pentru o axă de transport între Galați și Vukovar, pentru dezvoltarea afacerilor pe Dunăre (FOTO)

Scris de Joi, 30 Mai 2024
Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați și Autoritatea Portuară Vukovar (Croația) au încheiat joi, 30 mai, un Memorandum de cooperare menit să contribuie la dezvoltarea unei axe logistice în transportul pe Dunăre. Evenimentul a avut loc, în sala de conferințe a Primăriei Galați, în prezența europarlamentarului Dan Nica, membru al…

Un șofer mort de beat și cu droguri în mașină a fugit de poliție

Scris de Joi, 30 Mai 2024
Un gălățean de 32 de ani a fost reținut și riscă să își petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor după un ”show” rutier pe care l-a făcut în Micro 17, într-una din serile trecute. Mașina condusă de acesta a fost remarcată de un echipaj de la Secția 3…

Elevul gălățean Rareş-Andrei Neculau, liderul lotului național de Informatică

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
Rareș-Andrei Neculau, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galați, medaliat cu aur la Olimpiada Naţională de Informatică, a câştigat barajul susţinut de componenţii lotului României şi va fi liderul echipei la competiţia mondială, care se va desfăşura în Egipt. Pe lângă școală și rezultatele deosebite…

Gălățenii, neinteresați de tichetele pentru plata activităților casnice

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
Pe 23 aprilie, a devenit funcțională platforma tichete.anofm.ro de evidență a activităților casnice. Marea noutate adusă de această platformă este aceea că, acum, persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au și angajații, tichetele valorice cu care sunt…

Şofer depistat băut la volanul microbuzului școlar

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
În perioada 27-28 mai 2024, s-a desfășurat, la nivel național, o acțiune de verificare a autovehiculelor destinate transportului de elevi Polițiștii Serviciului Rutier Galați, împreună cu cei de la subunitățile din teritoriu, au fost prezenți pe drumurile publice din județ, pentru a preveni evenimentele rutiere, mai ales că este vorba…

Galațiul, pol al traficului de migranți. O rețea a făcut avere de pe urma asiaticilor fugari (VIDEO)

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
Gruparea formată din 11 persoane, patru având dublă cetățenie română și moldovenească, este în atenția autorităților judiciare din Galați, după ce, timp de un an, ar fi desfășurat activități de transport al migranților proveniți din statele asiatice. Membrii grupării despre care se spune că ar fi încasat cel puțin 3.000…

Parteneri ai UDJG, în proiecte de tehnologie militară

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
Compania Marshall şi BlueSpace Technology plănuiesc să dezvolte rapid un prototip de soluţie containerizată militară şi să discute potenţialul de a înfiinţa o unitate de producţie în România.De experiența rezultată din această colaborare ar putea să beneficieze și studenții gălățeni de la Universitatea "Dunărea de Jos".După cum v-am informat în…

Avertizare meteo. Cod galben de furtuni și ploi torențiale în jumătate din țară

Scris de Miercuri, 29 Mai 2024
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a țării, inclusiv judeţul Galaţi, valabilă până joi seara. În acelaşi timp, o avertizare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijeli este valabilă până miercuri seara în 25 de judeţe, inclusiv…
Pagina 56 din 157