În perioada 24-27 decembrie 2024, structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se vor afla la datorie, asigurându-se că locuitorii Galațiului vor petrece în siguranță. Poliția gălăţeană va asigura zilnic un dispozitiv de peste 200 de polițiști, pentru a preveni și combate orice evenimente care pot afecta liniștea publică. Echipele de siguranță publică vor acționa în zonele aglomerate, iar polițiștii rutieri vor supraveghea principalele artere pentru a dirija traficul și a sancționa excesul de viteză sau conducerea sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Jandarmeria va suplimenta efectivele prezente în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, atât în zona unde se vor organiza evenimente cultural-artistice, precum și în piețe, la târgul de Crăciun și în zonele unde vor exista aglomerări de persoane. Peste 120 de jandarmi vor acționa zilnic pentru rezolvarea oricăror situații care aduc atingere liniștii și siguranței publice, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit fapte contrare legii.
Peste 100 de forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor fi pregătite să asigure gestionarea optimă a situațiilor de urgență apărute, în vederea limitării pagubelor materiale și salvării de vieți. Vor fi efectuate controale inopinate pe linia apărării împotriva incendiilor, cu precădere la obiectivele unde se înregistrează un aflux mare de persoane. Totodată, au fost luate măsuri de avertizare și informare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind iminența producerii unor fenomene meteorologice periculoase și modul de comportare în asemenea situații. De asemenea, au fost efectuate 27 acțiuni de control și verificare a modului de respectare, de către agenții economici, a prevederilor legale privind depozitarea, comercializarea și utilizarea materialelor pirotehnice, pe timpul cărora au fost aplicate 44 avertismente și 9 amenzi, în cuantum total de 176.500 de lei.
La nivelul Poliției de Frontieră au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ și eficient în toate punctele deschise traficului internațional și pentru a se întări dispozitivului de supraveghere al frontierei de stat. Din experiența anilor anteriori este preconizată o creștere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, astfel că se va menține permanent legătura cu autoritățile de frontieră din statul vecin, în vederea dispunerii de măsuri comune de fluidizare a traficului la frontieră.
Specialiștii antidrog vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare și asistență specializată, pentru consumul și dependența de droguri.
Specialiștii împotriva traficului de persoane vor intensifica promovarea mesajelor antitrafic, atât în mediul online, cât și în cadrul întâlnirilor directe cu persoanele vulnerabile, aflate în situație de risc, precum și cu populația, în ansamblu. Din păcate, mulți tineri experimentează pe rețelele de socializare relații de prietenie cu persoane necunoscute, iar unele dintre aceste persoane au ca scop inducerea lor în eroare și, în final, traficarea și exploatarea.
Un obiectiv imediat al forțelor de ordine prezente în stradă îl reprezintă monitorizarea respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice, motiv pentru care reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a oricăror astfel de materiale este interzisă. Autorităţile atra atenția să nu se utilizeze artificii, petarde sau orice alte mijloace de acest tip permise de lege în încăperi sau spații închise, balcoane, holuri de bloc și terase. Conform legislației în vigoare, astfel de activități se vor desfășura în aer liber, cu respectarea distanței de siguranță față de oameni, animale, clădiri, arbori și autovehicule.
Recomandări pentru o vacanță în siguranță
Pentru a avea sărbătorile liniștite, structurile județene ale MAI recomandă:
• Evitați implicarea în activități sau acțiuni de natură să tulbure ordine și liniștea publică;
• În spațiile comerciale, nu lăsați poșeta în coșul de cumpărături;
• Evitați să păstrați portofelul în buzunarul de la spate, mai ales în mijloacele de transport aglomerate;
• În mulțime, țineți poșeta sau geanta aproape, cu fermoarul spre corp;
• Atenție sporită la persoanele necunoscute care sună la ușă sau pe care le primiți în locuință. Asigurați-vă că nu pot sustrage bunuri sau bani!
• Încercați să rețineți cât mai multe detalii despre locul și persoanele implicate, pentru a facilita identificarea făptașilor;
• Dacă plecați din localitate, verificați sistemele de siguranță ale locuinței și rugați un vecin de încredere să supravegheze proprietatea;
• Evitați să postați pe rețelele de socializare fotografii din concediu în timp real;
• Verificați starea tehnică a autoturismului și adaptați viteza la condițiile de drum;
• Nu conduceți obosiți sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive;
• Nu vă urcați într-un autoturism condus de o persoană care a consumat alcool sau substanțe psihoactive, indiferent de distanța pe care o aveți de parcurs;
• Nu vă grăbiți! Scopul este să ajungeți sănătoși la destinație;
• Evitați discuțiile în contradictoriu, fie în familie, fie cu necunoscuți. Nu ripostați la agresivitatea verbală pentru a preveni escaladarea situațiilor;
• Părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție copiii, deoarece aceştia se pot rătăci cu ușurință;
• Folosiți toate punctele de frontieră deschise în regim internațional de pe frontiera de est;
• Informați-vă corect, complet și doar din surse oficiale cu privire la condițiile de călătorie în statele de destinație și în cele tranzitate;
• Înainte de a pleca la drum, asigurați-vă că aveți asupra voastră toate documentele necesare pentru tranzitarea frontierei, inclusiv cele pentru minori;
• Dacă participați la evenimente în spații închise, mențineți libere căile de evacuare, fiind strict interzisă atât blocarea sub orice formă a ușilor, cât și depozitarea de mobilier, decoruri artistice, sau orice alt obiect, care prin amplasarea lor poate reduce dimensiunea și gabaritul acestora;
• Asigurați măsurile privind evacuarea în cazul producerii unei situații de urgență, dar și a funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
• La locul de muncă, instruiți personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția;
• Nu permiteți copiilor să se joace cu petarde și artificii;
• Dacă urmați un tratament medical prescris, asigurați-vă că respectați indicațiile medicului, că nu utilizați alte substanțe sau alcool, care pot influența starea dumneavoastră medicală;
• Petreceți mai mult timp cu copiii, fiți atenți la modificările de comportament și dispoziția acestora, acordați atenție sporită anturajului copiilor, atât din viața reală, cât și din mediul virtual și comunicați deschis și eficient cu aceștia, pentru a le oferi sprijin în fața problemelor;
• Persoanele care au nevoie de ajutor de specialitate pe linia consumului de droguri sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0 800 870 070, programul ”Safe Space” al Agenției Naţionale Antidrog, care poate fi accesat la numărul de telefon 0752.79.16.47 sau 116.111, iar pentru consiliere online poate fi apelat numărul de telefon 0374.456.444;
• Aveți în permanență în atenție faptul că nu orice ofertă de muncă, care promite un salariu foarte bun, chiar și în absența specializării necesare, este ceea ce pare;
• Informațiile pe care le transmiteți în mediul on line nu trebuie să conțină detalii intime, fiți foarte prudenți și rezervați în acceptarea întâlnirilor cu indivizi cunoscuți doar pe rețelele de socializare și nu transmiteți fotografii și videoclipuri personale care ar putea fi utilizate ulterior în șantajarea voastră;
• Pentru informații detaliate despre traficul de persoane accesați paginile Agenției Naționale Împotriva Traficului de persoane sau numărul gratuit de informare 0800 800 678.
Vă recomandăm să petreceți responsabil și să țineți cont de faptul că există o serie de provocări specifice petrecerilor de iarnă, iar în cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați sprijinul patrulelor de ordine publică sau apelați cu încredere 112.
Crăciun fericit!