Cu peste 50 la sută a crescut numărul vehiculelor semnalate ca furate de statele occidentale, găsite în urma controalelor la frontierele românești. Cele mai multe au fost ”filtrate” de punctele de trecere a frontierei din vestul țării, în timp ce sectorul preferat de hoții de mașini pentru trece granița de est s-a dovedit a fi cel de la Albița, în județul Vaslui. La Galați, a fost găsit singurul autocar al ”seriei” de peste 300 de vehicule depistate.
Numărul exact al vehiculelor depistate la controalele Poliției de Frontieră din România în primele 11 luni ale acestui an ajunge la 311 și cuprinde la la bolizi de lux, la camioane, microbuze, motociclete și chiar un autocar! Vehiculele, declarate ca furate de numeroase state occidentale, dar și de Poliția Română ca urmare a unor sesizări, au fost depistate fie pe sensul de intrare în țară, fie pe cel de ieșire și erau destinate fie să fie folosite în România, fie duse mai departe, către statele din est. Cele mai multe vehicule identificate de autoritățile române, în punctele de trecere sau în zona de competență, sunt din categoria autoturismelor, peste 250, majoritatea fiind mașini de lux care s-au vrut a fi introduse în țară prin puncte de tranzit din vestul țării. Un exemplu relevant în acest sens l-a constituit un Mercedes în valoare de 200.000 de euro, identificat la Moravița și care fusese declarat ca furat de autoritățile din Italia, dar și singurul autocar al seriei, furat din Germania cu destinația Republica Moldova, și găsit la Galați cu puțin timp înainte să fie scos din țară.
”Poliţiştii de frontieră au descoperit 311 autovehicule aflate în atenţia autorităţilor: 253 autoturisme, 21 camioane, 25 microbuze, șase motociclete, cinci remorci și un autocar. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea - judeţul Satu Mare şi la Punctul de Trecere a Frontierei Borş - judeţul Bihor. Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu şi Calafat, precum şi la graniţa cu Republica Moldova, unde Punctul de Frontieră Albiţa, judeţul Vaslui, are cele mai multe astfel de cazuri”, au precizat reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Potrivit sursei citate, principalele ţări de unde proveneau autovehiculele depistate sunt România, Germania, Italia, Marea Britanie, Franța, Belgia și Spania. Cele mai multe vehicule au fost autoturisme de lux şi din clasa de mijloc.
În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră, până la finalizarea cauzelor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.