Primăria Smârdan, într-un program național privind securitatea cibernetică

Primăria Smârdan, într-un program național privind securitatea cibernetică
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Primăria comunei Smârdan s-a înscris în proiectul „Administrație digitală sigură în comuna Smârdan, județul Galați”, derulat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și coordonat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, participarea la program presupune evaluarea nivelului de securitate cibernetică al instituției, auditarea procedurilor IT și acces la instrumente de protecție puse la dispoziție prin intermediul proiectului.

Reprezentanții Primăriei Smârdan susțin că măsura vine în contextul extinderii procesului de digitalizare a serviciilor publice și al creșterii riscurilor asociate atacurilor informatice. „Nu ne putem permite să așteptăm apariția unei probleme pentru a reacționa. Prioritatea noastră este să construim o administrație modernă, dar așezată pe o bază protejată și rezistentă în fața amenințărilor actuale”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Conform acestora, programul oferă autorităților locale posibilitatea de a identifica eventuale vulnerabilități și de a implementa măsuri de securitate recomandate la nivel național și european.

Administrația din Smârdan recomandă și altor unități administrativ-teritoriale să se înscrie în apelul deschis prin PNRR, apreciind că securitatea cibernetică devine o componentă tot mai importantă în funcționarea instituțiilor publice care utilizează servicii digitale.

Citit 219 ori Ultima modificare Vineri, 12 Iunie 2026 00:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro