Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat la volan fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești, pe DN 26, în comuna Cavadinești, pentru control, însă, cu ocazia verificării documentelor, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În continuare, s-a stabilit că autoturismul aparține unei femei, de 29 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta față și care i l-a încredințat bărbatului pentru a-l conduce, deşi ştia că acesta nu are permis. Ca urmare, a fost întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis, respectiv, încredințarea unui vehicul pentru conducere unei persoane despre care se cunoaște că nu are acest drept.
Depistat la volan, fără permis Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: