Trafic rutier închis pentru 55 de zile pe un segment al străzii Oltului. Traseul 28 rămâne deviat

Trafic rutier închis pentru 55 de zile pe un segment al străzii Oltului. Traseul 28 rămâne deviat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Potrivit Primăriei Galaţi pe strada Oltului, tronsonul cuprins între străzile Jiului și Argeșului, traficul rutier va fi închis începând cu data 30 mai 2022, pentru o perioadă de 55 de zile. Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări, după ce, vineri, 13 mai 2022, municipalitatea a anunţat pericolul de surpare pe strada Oltului, traseul 28 fiind deviat.

„În continuare autobuzele care asigură traseul 28 vor fi deviate de la intersecția strada Gheorghe Asachi cu strada Prelungirea Brăilei pe strada Frunzei - strada Brăilei - strada Oțelarilor și retur, cu respectarea staţiilor de autobuz de pe aceasta rută.

Pentru șoferi, rutele ocolitoare recomandate sunt strada Oltului – strada Argeşului – strada Narciselor – strada Jiului - strada Oltului (pe axa sud – nord) și strada Oltului – strada Jiului – strada Turturelelor – strada Argeșului - strada Oltului (pe axa nord – sud)”, anunţă Primăria Galaţi printr-un comunicat de presă.

Conform administraţiei locale, măsura de restricționare a traficului este necesară întrucât, în urma verificărilor s-a constatat că elemente structurale din beton, reprezentând părți componente ale galeriei tehnice subterane, nu mai prezintă siguranță în exploatare, generând implicit un potențial risc în traficul pe acel segment de drum.

„Pe întreaga perioadă a lucrărilor, semnalizarea rutieră temporar instituită poate suporta modificări, în funcție de evoluția lucrărilor. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto și pietonii să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor. Atragem atenția că mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare.

Le mulțumim pentru înțelegere șoferilor, călătorilor și gălățenilor din zonă”, transmite Primăria Galaţi.

Citit 3981 ori Ultima modificare Marți, 31 Mai 2022 23:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.