Un tânăr de numai 19 ani, din Pechea, riscă să ajungă după gratii, după cae a ”împușcat”, dintr-un foc, un dosar penal cu multiple capete de acuzare. Băiatul a intrat în vizorul polițiștior după ce sâmbătă după-amiază a furat mașina unui consătean și a plecat cu ea la plimbare prin comună. Neavând permis și deci nici cunoștințe destul de bune într-ale șofatului, a pierdut, la un moment dat, controlul volanului și a intrat într-o autoutilitară parcată, iar mai apoi în gardul unei case. Pe lângă pagubele materiale pe care le-a făcut, s-a și rănit destul de serios cât să fie transportat la Spitalul de Ugență din Galați. Acolo au stabilit polițiștii că șoferul nu era doar victima lipsei de cunoștințe în ale șoferiei, ci și a băuturii, testarea cu etilotestul arătând o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,58 la mie. Pentru aceste motive, tânărul s-a ales cu dosar penal penru conducere fără permis, sub influența alcoolului, furt și vătămare corporală din culpă. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în fața unui procuror cu propunerea unei măsuri preventive.
Un tânăr a fost reținut după ce s-a îmbătat, a furat o mașină și a făcut accident Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră Măsuri de securitate la meciul Oțelului cu FC Argeș. Ce caută forțele de ordine O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot Unde sunt radarele în weekend Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile
Mai multe din această categorie:

