Un șofer ucrainean în vârstă de 24 de ani a încercat să treacă de controlul vamal folosind o poliță de asigurare tip Carte Verde falsificată și o inspecție tehnică periodică modificată mecanic.
Bărbatul s-a prezentat, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, cu o mașină înmatriculată în România. La controlul de frontieră, tânărul a prezentat pe lângă documentele solicitate şi o asigurare tip carte verde, respectiv un înscris care atesta efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul cu care se deplasa.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, polițiștii de frontieră au constatat că asigurarea tip carte verde prezentată la control este falsă, iar certificatul de înmatriculare are urme de modificare mecanică în dreptul inspecției tehnice periodice.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând a se lua măsurile legale care se impun.

