Incendiu cu final dramatic la Măstăcani, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări în toiul nopții după ce jarul dintr-o sobă a căzut pe materiale combustibile și a aprins totul în jur. Pompierii de la Tg. Bujor și de la Galați au fost alertați în jurul orelor 23,00, iar în momentul intervenției au constatat că focul cuprinsese deja toată casa, amenințând să se extindă și la gospodăriile din jur pe fondul vântului puternic. Misiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât ...

Asfalt pe DN 26, între Măstăcani și Brănești

Miercuri, 20 Septembrie 2023 11:12 | Publicat în SATUL
O amplă lucrare de refacere a infrastructurii rutiere pe DN 26, pe porțiunea dintre Măstăcani și Brănești, care era extrem de degradată pe mai mulți kilometri, a fost realizată în urma solicitării transmise Ministerului Transporturilor şi CNAIR de Consiliul Județean Galați. S-a intervenit pe porțiunile cu cedări în fundație şi s-au pus două straturi de asfalt, pe o lungime de aproape 7 kilometri."Am discutat personal cu cei responsabili, inclusiv cu directorul secției Drum ...

Se irigă și în zona Măstăcani

Luni, 21 August 2023 12:00 | Publicat în Regional
Potrivit directorului Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare (FTIF) Galați, din cadrul ANIF, Adrian-Sorin Pîrvu, începând din această vară, agricultorii care lucrează terenuri agricole pe raza comunei Măstăcani își pot iriga culturile. "Am autorizat și contractat preluarea apei pentru irigații din râul Prut cu priza sifon SPP 11, priză care poate deservi peste 2.700 de hectare. Pentru a respecta legislația în vigoare, am montat echipamente pentru măsurarea volumelor ...

O bătrână biserică are nevoie de ajutorul fiilor satului

Vineri, 04 August 2023 10:13 | Publicat în SOCIETATE
Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, județul Galați, a binecuvântat joi dimineață, cu roua Duhului Sfânt, creștinii din Parohia „Sfinții Voievozi” - Măstăcani, județul Galați. Cu arhierească binecuvântare, a devenit tradiție ca, în Postul Adormirii Maicii Domnului, cătunele, satele și orașele din județul Galați, să o primească pe Maica de la Adam și să-și plece genunchiul, întru mulțumire și recunoștință, pentru bucuriile pe care le reva ...