Comisia Europeană a aprobat modificarea PNRR

Comisia Europeană a aprobat modificarea PNRR
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Comisia Europeană a aprobat, marți, modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, în valoare de 28,5 miliarde de euro, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), citat de Mediafax.

Potrivit ministerului, în forma modificată, PNRR include și capitolul REPowerEU. Alocarea PNRR este, în prezent, de 28,5 miliarde  de euro, din care 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi și 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi, și acoperă 66 de reforme și 111 investiții.

"Un succes mare pentru România și pentru corecta gestionare și prioritizare a investițiilor din PNRR. Am reașezat obiectivele, pentru a accelera tranziția verde, digitală, asistența medicală, serviciile publice de ocupare a forței de muncă și protecția socială, transporturile, educația și, nu în ultimul rând, fiscalitatea. Suntem prudenți cu banii statului, dar prompți în accesarea fondurilor europene și dezvoltarea României. Le mulțumesc colegilor din MIPE care au lucrat neîncetat la realizarea acestui obiectiv, iar celor care au comentat de pe margine și au prevestit iresponsabil colapsul, periclitându-ne poziția în fața partenerilor externi, le spun doar atât: limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii nu se mai regăsește în modificarea aprobată astăzi, semn că măsurile Guvernului și cuvântul nostru dat în fața Comisiei au credibilitatea necesară și suficientă că traiectoria pe care merge România este una de construcție sustenabilă și responsabilă", a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

MIPE precizează că, prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde de euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme și șapte investiții care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creșterea eficienței energetice a clădirilor și pe recalificarea și perfecționarea forței de muncă în domeniul generării de energie verde.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde, alocând 44,1% (față de 41% în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, crește alocarea fondurilor pentru tranziția digitală a țării, de la 20,5%, la 21,8%.

"Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant cu 2,11 miliarde de euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creșterea prețurilor la materiale de construcții și întreruperea lanțurilor de aprovizionare. Totodată, în noul plan nu se va mai regăsi limitarea de 9,4% din PIB cu privire la sistemul public de pensii", transmite ministerul.

Citit 2088 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2023 18:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.