Ministerul Educației a publicat lista finală cu rezultatele evaluării eligibilității proiectelor depuse în cadrul apelului "Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi". Conform ministerului, se vor aloca peste 225 milioane de euro pentru a aduce infrastructura școlară la standarde europene de dezvoltare sustenabilă.
Pe lista celor 246 de proiecte admise se află și patru proiecte din județul Galați: "Reabilitare Școala Gimnazială Nr. 5 Galați", "Dezvoltare rețea de unități de învățământ sustenabil la nivelul municipiului Tecuci", "Construire școală în satul Mihail Kogălniceanu, comuna Smârdan" şi "Şcoala Gimnaziala Nr. 1- prima şcoală verde din comuna Lieşti".
Pentru a fi considerată "verde", o școală trebuie să facă economie de apă și energie, să fie izolată termic și să încurajeze consumul redus de resurse și plastic, în vederea scăderii cantității de deșeuri produse. Școlile "verzi" vor folosi surse regenerabile, precum panouri fotovoltaice, și vor utiliza pe cât posibil lumina naturală pentru iluminarea clădirii. În plus, aceste instituții vor crea un spațiu sigur de parcare pentru biciclete și alte mijloace de transport nepoluante, pentru cel puţin 30 la sută dintre elevi.