Lucrările de renovare a Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, abandonate de primul constructor, vor putea fi reluate şi finalizate. Contractul de execuţie a fost atribuit singurului ofertant care a participat la licitaţie asocierea Silgamat SRL (lider) - Prostar Construct SRL - Galbusiness.
Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi a găsit constructorii care să finalizeze lucrările de renovare a Bibliotecii „V.A. Urechia”. Pe 17 februarie 2026, a încheiat contractul cu asocierea Silgamat SRL (lider) - Prostar Construct SRL - Galbusiness, singura care a depus o ofertă în cadrul licitaţiei. Valoarea lucrărilor este de 1.025.000 de lei fără TVA, „cel mai bun raport calitate-preţ”.
Lucrările de renovare şi de restaurare a clădirii de patrimoniu trebuie să se încheie cât mai curând, pentru ca investiţia să poată fi decontată din banii europeni atraşi de Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). „Până la sfârșitul lunii mai, trebuie să avem proiectul închis, altfel va trebui să punem banii din bugetul CJ”, declara, la finele anului trecut, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, autorităţile judeţene au fost nevoite să rezilieze contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, în valoare de 5.709.242 de lei fără TVA, pe care îl atribuiseră pe 14 iulie 2023 firmei Optim Management & Engineers SRL. Constructorul a intrat în incapacitate de plată. În plus, absenţa muncitorilor de pe şantier devenise regulă, nu întâmplare.
Pentru finalizarea investiţiei mai sunt necesare o serie de lucrări de construcţii, de instalaţii şi echipamente electrice, a căror durată nu ar trebui să depăşească două luni din momentul ordinului de începere.
Reamintim că, din 10 iunie 2024, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi-a sistat activităţile cu publicul la sediul central, pentru că lucrările de renovare energetică şi restaurare a monumentului avansaseră. Implementarea proiectului ar fi trebuit să se încheie pe 11 martie 2025.

